„Scopul exclusiv al dispozițiilor cuprinse în acest titlu – conform motivației – este de a reglementa conform legii aspectele economice legate de pădurile aflate în proprietatea indivizibilă a composesoratelor și a foștilor arendași, care sunt în folosință comună și să pună capăt situațiilor nereglementate sau nocive privind administrarea averii composesoratelor și foștilor arendași.
În prezent, sunt multe nereguli la administrarea și utilizarea majorității acestor păduri comune. În unele cazuri, însăși proprietatea acestor păduri este expusă pierderii lente, deoarece nimeni nu se preocupă de asigurarea hotarelor, și se produc uzurpări atât la marginile exterioare cât și în chiar trupul pădurilor unde în jurul unor luminișuri se produc intercalări dubioase.
În ceea ce privește exercitarea dreptului la profit și în special la valorificarea produselor din pădure, se constată o ușurință uluitoare în abordare. Nu sunt evaluate nici cantitatea nici valoarea maselor lemnoase destinate vânzării de către proprietari, iar fără o astfel de evaluare și în general fără o licitație, surplusul se vinde la negru, dar și din acest surplus doar o parte este valorificată, restul fie este irosit, fie lăsat în pădure să putrezească acolo.
Astfel sunt situații în care nici măcar proprietarilor pădurilor celor mai respectabile, nu le revine un profit din pădurile lor, suficient cât să efectueze lucrările cerute de o administrare corectă a pădurilor, de exemplu să execute în timp și conform exigențelor împăduririle.
Dar cele mai mari nereguli și anormalii se petrec la împărțirea și utilizarea bunurilor și veniturilor provenite din pădurile composesoratelor și foștilor arendași, deoarece acești proprietari comuni, în majoritatea lor, nu sunt organizați, nici măcar nu se știe peste tot cine sunt cei îndreptățiți în fapt, cu atât mai puțin ce procente li se cuvin celor îndreptățiți. Nu e de mirare deci că, proprietarii comuni mai descurcăreți, ba uneori chiar unii care nu au nici un drept la pădure, la împărțirea veniturilor depășesc orice limită și – din păcate sunt asemenea exemple – în scurt timp distrug toată pădurea comună.
Faptul că în unele cazuri se manifestă situații intolerabile, este arătat de acele exemple, unde cei îndreptățiți nu sunt în general mulțumiți de comunitatea proprietății și ca urmare tot mai des se observă, și în cazul unor composesorate chiar se materializează, tendința de a se diviza proprietatea comună între indivizii îndreptățiți.
Asta deși într-o situație reglementată, interesul celor îndreptățiți ar fi să se mențină comunitatea proprietății și chiar și administrarea comună ar duce la această concluzie, deoarece – la o administrare corectă și rezonabilă – pădurile în complexe mai mari, se știe că necesită impozite mai reduse și produc venituri mai mari decât atunci când sunt divizate în parcele mici.
[…]

Așadar, pentru ca la pădurile composesoratelor și foștilor arendași să se ajungă la o situație complet reglementată, este absolut necesar, pe de o parte ca proprietarii comuni să fie obligați la a se organiza într-un cadru legal și să se instituie reglementări în ceea ce privește gestionarea și utilizarea averii comune, pe de alta, ca autoritățile să aibă drept de control asupra modului cum activitatea acestor organizații asigură un rezultat eficient și constant.
Pe aceste două considerente se bazează titlul doi al prezentei legi, care în fond cuprinde dispozițiile după cum urmează:
În primul rând dispune ca proprietarii comuni, în vederea rezolvării problemelor economice ale pădurilor comune și a terenurilor lor, să se organizeze într-un termen determinat ți precizează odată pentru totdeauna și aspectele esențiale privind organizația în sine. Această organizație nu devine un organism juridic, ci lasă neatinsă esența dreptului la proprietate a unor membrii coproprietari precum și baza dreptului privat al comunității și reglementează doar exercitarea drepturilor individuale dar și dintre acestea doar pe cele referitoare la drepturile de folosință, asta doar pentru ca pe de o parte în cazul unor proprietari comuni care au diferende cu unii dintre membrii coproprietari, aceștia să aibă o bază legalăpentru a aduce hotărâri obligatorii tuturor proprietarilor, adică să se excludă posibilitatea ca reticența unora, să paralizeze măsurile corecte ale majorității proprietarilor; pe de altă parte, să protejeze și minoritatea în cazul unor excese din partea majorității.
Conform acestei organizări, problemele legate de pădurile comune și de terenuri, se rezolvă de adunarea proprietarilor comuni, a cărei hotărâri, cu anumite excepții bine stabilite, se aduc cu majoritatea voturilor proprietarilor comuni, funcție de cota de participare proporțională. Iar hotărârile adunării se pun în aplicare de organele executive alese din rândul proprietarilor comuni. Dar competența adunării se extinde doar la administrarea și utilizarea pădurilor comune, fără a aduce atingere drepturilor personale. Nu poate atribui drepturi și nu poate retrage drepturi; nu poate înstrăina, nu poate institui sarcini și nu poate dezmembra către îndreptățiți pădurile comune și terenurile ca un tot unitar; în plus nu poate dispune liber de venitul net comun ci acesta trebuie împărțit între cei îndreptățiți, funcție de cota de participare proporțională.
Doar în mod excepțional și doar din punct de vedere practic este îndreptățită adunarea, să hotărască provizoriu asupra voturilor celor ale căror procente de drepturi sau îndreptățirea la pădurile comune și terenuri este discutabilă, asta până la o hotărâre a judecătorului, sau să ia măsurile necesare în problemele privind disputele legate de modificarea hotarelor proprietăților comune.
În ceea ce privește gestionarea problemelor economice – așa cum am amintit deja – organizația asigură o autonomie lărgită adunării. La luarea deciziilor, ca o regulă generală, dă prioritate dorinței majorității, dar în spiritul echității, dă posibilitatea și minorității să își exprime dorințele și să poată cere analiza îngrijorărilor și obiecțiilor sale; asigură de asemenea drept de contestație la îndemână celor îndreptățiți față de hotărârile adunării care îi lezează, încredințând rezolvarea legală administrației, ceea ce înainte se putea face doar pe cale judecătorească.
De asemenea în propunere se dispune ca problemele economice ale pădurilor comune și a terenurilor să se gestioneze conform regulamentului cu putere de lege.
Acest regulament însă, care trebuie să includă și organizația, se stabilește de însăși adunarea proprietarilor comuni, iar competența acesteia în acest sens este limitată doar prin a nu adopta dispoziții în regulament care să contravină paragrafelor 25 – 45 ale legii, precum și obligativitatea de a înainta oficialităților administrative regulamentul întocmit spre aprobare.
Paragrafele amintite anterior reglementează organizația proprietarilor comuni și administrarea lor economică doar din punct de vedere al procedurilor, dar și aici, doar paragrafele 34 -39 referitoare la valorificări conțin dispoziții care limitează mai pregnant dreptul de decizie a adunării, dar până și aceste dispoziții pot fi asimilate ca regulă chiar și de proprietarii privați.
În final legea reglementează exhaustiv dreptul de supraveghere a autorităților administrative, și anume prin aceea că acest drept nu se limitează doar la control ci oferă posibilitatea autorității de a sprijini în mod eficient pe proprietarii comuni în îndeplinirea obligațiilor lor și să poată realiza punerea în aplicare a dispozițiilor legii chiar și fără a aplica pedepse.”