La inceput erau oieri; se trecea cu pasaport in Moldova, eliberat pe 1 an. Acesta se obtinea in 2 saptamani. Unii si-au facut turme in Romania sau Rusia, fara a mai veni in pragul iernii in Poiana Sarata. Dupa 1860, parintii au inceput sa-si dea copiii la pravalii ca baieti de pravalie pe la diferiti comercianti din Moldova si Muntenia; aici lucrau ani de zile, unii dintre ei deschizandu-si pravalii proprii; cei mai vechi negustori poienari ajunsi in orasele vechiului regat sunt: Costache Ciurcu-manufactura la Braila, Ioan Popovici – portelanuri la Galati. Se mai gaseau pe la Bucuresti, Odobesti, Tecuci, Focsani, etc. Cei care aveau cai, primavara treceau in Romania, arau pe la mosii apoi mai carauseau pana cand se strangea graul, apoi carau porumbul si celelalte recolte. In pragul iernii se intorceau acasa cu agoniseala. Pe la 1850 incepura si lucrarile la padure, unii faceau comert clandestin de frontiera. Se ocupau cu cresterea vitelor; erau asa de multe incat de foarte multe ori nu ajungea nutretul, mai ales ca nu erau deschise atatea fanete; atuci mergeau la Lunga sau Lemnia sa cumpere nutret sau isi luau vitele si le bagau in funduri de paraie unde nu apucasera sa pasca in vara oile si cu lopetile dadeau la o parte zapada ca sa desopere iarba pentru pasunat.
Comercianti de seama pentru cereale au fost mai intai Gheorghe Negoescu zis Dutu; si mai inainte de el se facea comert cu cereale dar putin, se ducea la Tg. Secuiesc cate o caruta-doua de cereale. Aici erau 4 fabrici de spirt. Dupa 1880, Ghe. Negoescu a inchiriat cateva case in sat si aducea zilnic cateva zeci de carute, atunci cand se gaseau. Avand trecere in fata autoritatilor unguresti, carutele erau lasate sa treaca pe teritoriul Poienii si seara se intorceau dincolo de linia frontierei. Alti comercianti de seama au fost: Vasile Minisca, Gheorghe Micu.
Trecerile prin vama, daca erai cunoscut de santinela, se faceau pe o zi. Notariatul dadea pana la 15 zile.
Atât în Poiana Sărată, cât şi în alte localităţi, structura profesională a populaţiei s-a modificat în funcţie de condiţiile istorice şi sociale care au evoluat în timp.
Dacă la început locuitorii se ocupau cu păstoritul, fiind prin origine „mocani” iar în funcţie de intensitatea circulaţiei pe Valea Oituzului aveau şi ocupaţii comerciale, ulterior cea mai mare parte din tineret a fost atras de diferite profesiuni în diferite centre industriale din ţară (în special Braşov şi Oneşti). În 1973, 12 % din numărul locuitorilor erau salariaţi ai unităţilor socialiste de producţie, comerciale şi învăţământ; 13 % pensionari iar restul de 75 % erau mici producători şi copii. Din venitul general total, 57,6 % reprezintă salariile şi alocaţiile de stat pentru copii, 23 % pensii şi 19,4 % venit agricol, alte venituri.
Familii mai vechi: Ioan Crintea, Bucur Căciuloiu, Vasile Neculai, Gheorghe Pop, Onisim Irimia, Nicolae Ciurea, Gheorghe Ciurea, Gheorghe Puzdrea, Ioan Palade, Ţuţuianu, Antimir, Ion Cozanu, Dumitru Ciurea, Verzea, Bartolomeu Boholţeanu, Florea Rusu, Câmpeanu Ioan, Damian, Smădu, Ceanga, Ceanga Fricuş, Ioan Spânu, Gheorghe Renţea zis Gociman, Cosma, Gheorghe Sovejanu, Lazăr, Ion Vleja, Bunghez, Bălan Rusandu, Şandru Prejmereanu, Ioan Bulbuceanu, Pantelimon Bunghez, Grigore Nistor, T. Vleja, Gheorghe Burducea, Ionel, Ioan Bobeş, Gheorghe Ghioc, Damian Tătaru, Drăgoi, Damian Nicolae Neagu, Coman Chiţu, Alexe Naban, Gheorghe Negoescu, Ion Popovici, Pascalin Şerban, Şandru, Constantin Căşuneanu, Spiridon Olteanu, Zaharia Mumoiu, Samson, Constantin Ciurea, Ion Anghene, Munteanu,Neculai Vranceanu.
Referiri la economia zonei au fost făcute destul de sumar. In anul 1911 Ion Ursoiu publică lucrarea „Pasul Oituz” în care analizează social şi economic satele situate în valea Oituzului. referiri la izvoarele cu ape minerale se găsesc în lucrarea „Carierele şi apele minerale din România” publicată de Radu Pascu în 1927. Date despre păstoritul transhumant ne-au fost lăsate de Sabin Opreanu în lucrarea „Contribuţii la transhumanţa din Carpaţii orientali” apărută în anul 1931. Mai apar date geografice şi economice în lucrarea „Contribuţii economice asupra evoluţiei aşezărilor omeneşti în Depresiunea subcarpatică Oneşti” a profesorului Ion Şandru.
Îm anul 1909, pe 23 ianuarie, Gazeta Transilvaniei publică articolul „Până la 3 noaptea în vârful unui brad”: Economul Ioan Candel din Breţcu spre Poiana Sărată; „aproape de Oituz, mi-a ieşit o droaie de lupi în cale. Văzând pericolul ce mă ameninţă, m-am suit într-un brad mare, unde am stat până la ora 3 noaptea. Stând astfel, auzii ceva vorbă, mi-am venit în fire şi am început a striga după ajutor. Deodată vîziu venind două sănii, care mergeau în pădure şi alături un domn cu puşca în spate. Era tânărul student Teofil Dimian, cu servitorii părinţilor şi trei câini mari, care au dat năvală la lupi. Iar tânărul student încărcă puşca, sare din sanie jos, merge după câni şi vede lupi dând ocol, trage mai multe focuri, cu care nimereşte trei dintre lupi, apoi sumuţă cânii şi împrăştie pe ceilalţi dimpreună cu servitorii. Atunci mă dădui jos, milţămii tânărului student şi ajutai a pune lupii în sanie, iar ei merseră mai departe. Vă rog a anunţa acestea, care s-au întâmplat a cincea zi după Crăciun”. (Angustia 4 (1999) pag. 277 – Corespondenţă de la românii din secuime…).
Geografia populaţiei de pe Valea Oituzului
În anul 1857 în Poiană erau 1044 locuitori, noi născuţi 39, morţi 23 şi 50 copii şcolari. (Cf. Conscripţiei sufletelor 1857 şi al eşcolilor 1858/1859). (Ana Grama – Surse ecleziastice ortodoxe… în Angustia 3 (1998) pag. 138).
Asupra originii şi numărului populaţiei avem puţine date, neexistând lucrări care să fi analizat antropologia grupurilor de populaţie din zonă. Stabilirea populaţiei în zonă datează din a doua jumătate a sec. al XVII-lea. Cele mai vechi date statistice datează din 1850; se apreciază că numărul locuitorilor a fost într-o continuă creştere, valorile cele mai mari atingându-le între cele două războaie mondiale, în mod deosebit în satele Poiana Sărată şi Hârja:
Numărul populaţiei pe sate
Anul
Poiana Sărată
Hârja
Ferăstrău
Oituzul Ardelean
1874
–
853
635
–
1910
1731
–
–
60
1912
–
1280
–
–
1930
1706
1058
685
–
1940
1430
1225
–
150
1956
600
904
860
–
1966
692
812
1036
1138
1975
662
824
1064
655
Se constată că în perioada celui de-al doilea război mondial, în Poiana Sărată populaţia scade aproape la jumătate. Explicaţia depopulării este distrugerea aproape totală a satului în august 1944, în timpul retragerii trupelor germane şi ungare. De asemenea, din 1975 pana in 1992, populatia s-a injumatatot din nou.
Evoluţia sporului natural în toată trecătoarea
1956
1960
1966
1970
1975
Născuţi
43
51
48
67
54
Decedaţi
21
15
19
24
17
Spor natural
22
36
29
43
38
Veniţi
7
4
8
14
18
Plecaţi
25
31
24
32
11
Spor migratoriu
-18
-27
-16
-18
7
Spor total
4
9
13
25
44
Sporul natural este destul de redus, creşterea fiind lentă datorită migrării populaţiei.
Structura populaţiei pe sexe – 1975
Număr locuitori
Masculin
Feminin
Diferenţa
Oituzul Ardelean
655
320
335
15
Poiana Sărată
662
314
348
34
Hârja
824
392
432
40
Ferăstrău
1064
513
551
38
TOTAL
3205
Structura pe grupe de vârste a populaţiei
Majoritatea populaţiei e cuprinsă între 19-60 ani. În Poiana Sărată există un procent sporit al populaţiei de peste 60 de ani.
1975
Populaţia în vârstă de muncă
Femei 15-59 ani
Bărbaţi 16-64 ani
Populaţia în afara vârstei de muncă
0-15 ani
peste 59 (65) ani
Total populaţie
Din care femei
Nr.
%
Nr.
%
Nr.
%
Nr.
%
1886
58,8
1319
41,2
3205
100
1666
51,9
În anul 1966, populaţia din trecătoare era de 3110 locuitori, iar în 1975 de 3205 locuitori, deci a crescut cu 95 locuitori în 10 ani. Sunt 977 gospodării, deci o gospodărie la 3 locuitori. Ocupaţii de bază: cărăuşia, lucrul la pădure, păstoritul.
Structura populaţiei pe sexe şi grupe
principale de vârstă
Specificare
0-15 ani
Femei
16-59 ani
Bărbaţi
16-64 ani
Peste 60 de ani (65 ani)
Total
Din care femei
Specificare
0-15 ani
Femei 16-59 ani
Bărbaţi 16-64 ani
Peste 60 ani (65 ani)
Total
Din care femei
Nr
%
Nr
%
Nr
%
Nr
%
Nr
%
Nr
%
Total trecătoare, din care pe sate:
787
24,6
922
28,8
964
30
532
16,6
3205
100
1666
51,9
Oituz
116
233
241
65
655
335
Poiana S.
123
184
194
161
662
348
Hârja
170
226
237
191
824
432
Ferăstrău
378
279
292
115
1064
551
Structura populaţiei pe grupe de activitate
Ramura/unitate
Total
Grupa A
Activităţi de bază
Grupa B
Activităţi de deservire
Pleacă în alte localităţi
Agricultura
-sector individual
1136
1136
-zooveterinar
3
3
Industrie
-exploatare petrol
35
35
-industria chimică
116
116
-ind. lemnului
233
233
Silvicultură
-ocol silvic
30
30
-exploatări
190
190
Transporturi
40
15
25
Învăţământ
39
39
Sănătate
4
4
Comerţ
35
35
Prestări servicii
6
6
Alte activităţi
5
5
Meşteşugari particulari
14
14
TOTAL
1886
1642
103
141
Perspectiva evoluţiei populaţiei
Satele
1976
1980
1986
Oituz
670
700
750
Poiana Sărată
700
790
850
Hârja
840
920
980
Ferăstrău
1100
1180
1260
TOTAL
3330
3590
3840
Populaţia satului Poiana Sarată din 1850 până în 1992, pe religii
Anul
Total
Ortodocşi
Gr. catolici
Romano-catolici
Reformaţi
Evanghelişti
Unitarieni
Israeliţi
Alţii
Baptişti
Penticostali
Adventişti
1850
888
822
–
63
3
–
–
–
–
.
.
.
1857
1111
1037
–
73
1
–
–
–
–
.
.
.
1880
1449
1155
6
265
17
6
–
–
–
.
.
.
1890
1452
1132
1
292
25
–
2
–
–
.
.
.
1900
1579
1247
7
299
16
5
4
–
1
.
.
.
1910
1709
1358
1
333
11
6
–
–
–
.
.
.
1930
1283
1129
5
142
2
–
1
4
–
–
.
–
1941
355
11
12
269
53
10
–
–
–
–
.
.
1992
355
323
–
28
–
–
–
–
4
–
–
4
Populatia satului Poiana Sarata din 1850 pana in 1992, pe nationalitati
Anul
Total
Romani
Maghiari
Germani
Altii
Tigani
1850
888
777
66
–
45
45
1857
1111
1037
73
1
–
–
1880
1449
1130
252
12
55
–
1890
1452
1126
312
11
3
–
1900
1579
1232
333
10
4
–
1910
1709
1346
356
1
6
–
1920
1157
1080
77
–
–
–
1941
355
6
349
–
–
–
1956
600
1966
692
653
39
–
–
–
1992
355
354
–
–
1
–
În anul 1982, populaţia satului era de 620 de locuitori, din care 198 bărbaţi, 322 femei; dintre aceştia, 119 erau între 0-15 ani, 177 femei între 16-59 ani, 184 bărbaţi între 16-64 ani şi 140 persoane peste 60, respectiv 65 ani.
Evoluţia numărului de case în secolul trecut
Anul
Case
Locuinţe
1850
155
179
1857
171
210
1880
306
?
1890
380
?
1930
315
?
La recensământul din anul 1880, erau 52 de persoane cu limba maternă necunoscută şi 247 de alfabetizaţi dim 1449 de săteni.
Suprafaţa satului la recensământul din 1890 era de 9493 jugăre (1 jugăr = 0,57 ha) adică 5411 hectare.
Bibliografie:
Rotariu Traian – Studia Censualia Transsilvania. recensământul din 1857 Transilvania, Editura Staff, 1997, pag. 500
Rotariu Traian – Studia Censualia Transsilvania. recensământul din 1850 Transilvania, Editura Staff, 1996, pag. 320
Rotariu Traian – Studia Censualia Transsilvania. recensământul din 1880 Transilvania, Editura Staff, 1997, pag. 356
Rotariu Traian – Studia Censualia Transsilvania. recensământul din 1890 Transilvania, Editura Staff, 1999, pag. 610
3. Ocupaţia
Aşezarea în această zonă geografică a ţării (latitudine nordica 46° 15’, longitudine estica 26° 45’)cât şi originea etnică a locuitorilor Poienii Sărate au determinat ca ocupaţia lor specifică să fie creşterea animalelor, care la început a cunoscut oarecare înflorire, iar mai târziu, în funcţie de condiţiile istorico-sociale care au evoluat, au apărut rând pe rând ocupaţii comerciale, agricole, forestiere şi meşteşugăreşti.
Creşterea animalelor
În anul 1850 erau 88 cai şi 14 bovine.
Materialul studiat arată că primii locuitori care s-au aşezat în sat se ocupau cu păstoritul, ei fiind prin origine crescători de oi. Cele mai importante drumuri pentru transhumanţă erau: spre stepa Moldovei în jud. Dorohoi, Botoşani şi Iaşi; în Dobrogea şi bălţile Dunării şi în Crimeea. Produsele obţinute erau comercializate către populaţia locală (carnea) iar telemeaua şi pieile către negustorii greci care le transportau la Constantinopol. În preajma Primului Război Mondial, numărul de ovine atinge valori maxime, pentru ca apoi să intre în declin datorită plecării din sat a forţei de muncă tinere. În 1975, situaţia numărului de animale era: taurine 234, ovine 253, cabaline 48, caprine 214, porcine 89, păsări 1430, stupi 120.
Păstoritul, pe lângă transhumanţa specifică, se caracterizează şi printr-o pronunţată industrializare şi comercializare a produselor obţinute: caş, piei şi lână. Femeile rămâneau în cursul anului în sat şi se ocupau cu spălatul, scărmănatul şi torsul lânii. Bărbaţii cutreierau târgurile şi oraşele, ocupându-se cu vânzarea produseor obţinute; în Poiană se aflau dâste (piue) pentru îngroşatul păturilor şi al postavului de lână.
Acest sector a ocupat în trecut un rol foarte important în economia satului, favorizat de baza furajeră existentă. Din informaţii se arată că în sat existau aproape 6000 de oi până la anul 1900, număr care scade treptat ajungând în 1973 până la peste 500.
Bătrânii spun că „atâtea erau încât de multe ori nu ajungea nutreţul, mai ales că nu erau deschise atâtea fâneţe. De cele mai multe ori se duceau şi cumpărau cu căruţele nutreţ de la Lunga. Când primăverile întârziau şi nu se mai găsea nutreţ, poienarii îşi luau turmele, se băgau prin funduri de pâraie pe unde nu ajunseseră să pască în vară şi cu lopeţile dădeau zăpada la o parte ca să descopere iarbă pentru păşunat.
Acest motiv i-a determinat să-şi facă turme prin alte părţi. Transhumanţa se făcea în zona masivelor muntoase cu păşuni (Vrancea, Ghimeş) care erau închiriate pe perioada de păşunat, după care turmele coborau la vale în zonele de câmpie (Jijia, Siret, Basarabia, Crimeea, Dobrogea, bălţile Dunării) la iernat. Primul Război Mondial i-a prins pe mulţi din Poienari cu turmele în Basarabia şi Crimeea (Pavel Şerban, Ion Colţ, Dumitru Sandu, Gheorghe Crintea, Neculai Şerban, Vasile Ciuparu, Ion şi Vasile Tătaru aşezaţi cu turmele la Djankoi – vezi harta). Când a izbucnit revoluţia în Rusia, oile poienarilor au fost confiscate iar unii din ei luaţi şi duşi în direcţii necunoscute, de unde nu s-au mai întors în sat. Aceasta a fost o puternică lovitură pentru economia satului, revoluţia din Rusia şi războiul ducând la sărăcirea multor familii.
Caprinele nu au avut şi nici nu au nici astăzi o dezvoltare mare, în anul 1973 fiind 50 capete.
Cornutele mari reprezintă un al doilea sector important al creşterii animalelor, destul de dezvoltat până la cel de-al doilea război mondial.
Cabalinele erau foarte numeroase înainte de război, când una din ocupaţiile principale ale locuitorilor era cărăuşia; astăzi numărul lor este în scădere (în 1973 în jur de 60 de capete), caii fiind folosiţi la treburile gospodăreşti.
În acel timp legat de păstorit, femeile erau bune ţesătoare de zeghe, straie şi stofe fine de casă. Marea majoritate a acestora posedau toate uneltele de prelucrare a lânii în propria gospodărie. Postavul ţesut era bătut la piuă iar apoi era comercializat în diferite iarmaroace în stare brută sau sub formă de sumane, pieptare, iţari, etc.
În anul 1983, în Poiană existau: 134 bovine, 203 ovine, 42 caprine, 35 cabaline, 34 porcine, 1304 păsări, 95 iepuri, 81 familii de albine.
Astăzi, păstoritul fiind mai puţin extins, şi aceste meşteşuguri s-au restrâns.
În anul 1961 la Hârja şi Poiana Săratăs-au înfiinţat întovărăşiri zootehnice desfiinţate ulterior datorită randamentului scăzut.
Agricultura
În acelaşi timp cu creşterea animalelor, se dezvoltă destul de restrâns şi agricultura. Un rol important îl are relieful; versanţii având pantele mari sunt acoperiţi doar de păduri, păşuni şi fâneţe.
Terenurile agricole ocupă suprafeţe reduse faţă de terenurile cu păşuni, fâneţe şi păduri.
Pământul s-a păstrat prin moştenire, structura proprietăţii apărând asemănătoare celei care exista la împărţirea sa. Terenurile agricole din cuprinsul teritoriului ce-i revine satului ocupă o suprafaţă destul de restrânsă, aproximativ 30 ha şi sunt cultivate, în general, în egală măsură cu porumb, cartofi şi în cantităţi reduse cu sfeclă furajeră, dovlecei, legume şi zarzavat.
Fâneţele ocupă o suprafaţă mai mare, de ordinul a câteva sute de hectare, fiind localizate în special pe partea dreaptă a Oituzului.
În trecut un fenomen caracteristic în ocupaţia locuitorilor îl forma migraţia temporară de populaţie în perioada de vârf pentru unele produse agricole şi pastorale. Migraţiile temporare se făceau în perioada muncii la sfecla de zahăr şi cuprindeau femeile şi copiii de la 7-8 ani în sus. Direcţiile de deplasare erau marile fabrici de zahăr ale timpului, respectiv Sascut, Roman, Ripiceni, Giurgiu; acelaşi lucru se întâmpla şi în perioada muncii la vie din podgoriile Panciului şi împrejurimi.
Bărbaţii care posedau mijloace proprii de transport (căruţe) cărăuşeau până în apropiere de toamnă, când începea culesul recoltelor, pe care le cărau la hambarele moşierilor. În pragul iernii se întorceau acasă cu agoniseala.
În 1975, în Poiană existau 836 pruni, 545 meri, 152 peri, 185 nuci şi 41 alţi pomi.
Ocupaţii forestiere
Până în aprilie 1948 pădurile au fost în mare parte proprietatea composesoratelor (obşti de cetăţeni).Asupra gospodăririi acestor păduri se poate aprecia că cele situate în imediata apropiere a localităţilor au fost tratate în crâng simplu sau cu rezerve. Tăierile repetate în crâng au dus la epuizarea cioatelor, astfel încât o mare parte din aceste păduri au trebuit să fie refăcute prin plantări de molid, în special.În cuprinsul trecătorii Oituz, pădurea ocupă o suprafaţă de 22950 ha, adică 93,4 la sută din întreaga suprafaţă a zonei. Fagul este specia prepunderentă: 59 la sută. Altitudinal este cuprins între 500-1420 m. Atinge dimensiuni mari, dar regenerază greu, fapt ce face să fie înlocuit prin răşinoase. Bradul ocupă 15 la sută din proporţia speciilor. Pur sau în amestec cu fagul şi molidul formează cele mai productive arborete. Molidul ocupă 13 la sută din suprafaţă şi se găseşte în amestec cu fagul şi bradul; apare la altitudini mari: 1200-1400 m, regenerarea făcându-se cu uşurinţă.
În cuprinsul acestei masive suprafeţe de pădure, structura pe specii se prezintă astfel: foioase 75 %, răşinoase 20 %, esenţe moi 3 %, diferite specii care nu prezintă importanţă economică, fiind doar în cantităţi reduse – 2 % (stejar, ulm şi foarte rar tisa).
Exploatările forestiere au apărut după anul 1900. Statul poseda doar o singură pădure pe valea pârâului Lipcheanul, restul aparţinea sătenilor. Intensificându-se exploatările, mai târziu s-au construit şi două fabrici de cherestea în perioade de timp diferite.
O parte din localnici lucrau la exploatările forestiere atât în Poiana Sărată cât şi din Keş-Keş, Zemeş şi Scutaru. Punctele de exploatare din Poiană se găseau pe cursurile superioare ale pârâurilor Brezaia, Haloş şi Caraslău.
Produsele de exploatare ce se obţineau erau butuci de fag şi brad, lemne de foc şi mangal obţinut din diferite categorii lemnoase care nu prezintă altă importanţă economică.
Condiţiile naturale şi social-economice în care au trăit locuitorii satului au dus la formarea unor ocupaţii meşteşugăreşti în strânsă legătură cu exploatările forestiere. Astfel, locuitorii sunt cotaţi ca fiind buni meşteri în confecţionarea draniţei, bârnelor scândurilor, astăzi doar pentru nevoi locale iar în trecut şi pentru destinaţii comerciale.
Transporturi şi comerţ
Dezvoltarea transportului şi comerţului pe Valea Oituzului a fost legată de existenţa acestui pas transcarpatic. Prin acest pas trece şoseaua ce leagă Transilvania de Moldova (DN 11). Amenajarea unei adevărate şosele s-a făcut în anul 1850, pentru ca astăzi să devină una din cele mai moderne artere de circulaţie.
Un rol important pentru economia satului l-a avut şi amenajarea drumurilor forestiere şi petroliere. Pentru transportul lemnului de la punctele de exploatare la rampele de depozitare şi transport se foloseau: trenuleţul forestier, funicularele, canalele de apă sau canalele uscate, goanga (instalaţie de transport cu linii din lemn pe care alunecă sănii trase de cai).
Comerţul în dezvoltarea lui în cuprinsul satului Poiana Sărată a fost legat atât de funcţia vamală ce a îndeplinit-o cât şi de valorificarea produselor locale. Funcţia vamală a favorizat dezvoltarea comerţului, pentru că Poiana Sărată era privilegiată prin lege de a nu plăti taxe vamale.
Astfel, populaţia îşi putea valorifica nestingherită produsele prin diferite grupuri de negustori ce treceau prin vamă.
Pe timp ce trece se dezvoltă şi comerţul prin cărăuşie, produsele locale ajungând în vestitele târguri şi iarmaroace Adjud, Sascut, Focşani, Bârlad, etc. Erau valorificate atât produsele lemnoase, agricole de origine animală şi vegetală cât şi cele din industria ţărănească locală: stofe, sumane, iţari, aducându-se în schimb fructe şi cereale cât şi alte produse industriale.
Cam după 1860 părinţii au început să-şi dea copiii ca băieţi de prăvălie pe la diferiţi comercianţi din principalele târguri ale vechiului Regat. Aici slujeau ani de zile, unii din ei ajungând chiar proprietari de prăvălie. Astfel, poienarii au rămas cotaţi chiar şi astăzi a fi buni comercianţi.
Industria extractivă
Cercetări s-au făcut înainte de anul 1900 şi s-au pus în evidenţă zăcămintele de petrol şi gaze naturale. Într-o statistică din 1874 se menţionează că moşierul Negroponte avea 5 puţuri de păcură în punctul Păcuri. După 1900 s-au montat primele sonde mecanice. În 1903-1908 în zona Hârja se produceau anual 113 tone petrol; erau 7 sonde şi 2 puţuri productive. În perioada interbelică se renunţă la exploatări, fiind considerate nerentabile. După al doilea război mondial s-au făcut noi prospecţiuni. Azi se exploatează hidrocarburi din straturile vestice ale zonei marginale. În 1975 erau 19 sonde productive grupate în două parcuri de rezervoare: Ferăstrău Oituz (Oneşti) şi Brezaia – Poiana Sărată (Slănic Moldova). După 1980 se începe exploatarea în vatra satului Poiana Sărată, construindu-se ulterior parcul de rezervoare la vărsarea pârâului Cernica în Oituz. De la sondele din apropiere ţiţeiul este pompat prin conducte iar de la cele mai îndepărtate este adus cu cisterne.
Gazele naturale în unele locuri ies la suprafaţă sub forma „focurilor nestinse” (Păcuri – Hârja).
Sarea este pusă în evidenţă la contactul flişului paleogen cu unitatea neogenă – desele apariţii ale izvoarelor cu ape mineralizate, clorosodice, feruginoase, sulfuroase, sodurate şi bromurate; se aseamănă cu cele de la Slănic Moldova.
Între cele două războaie mondiale au fost amenajate la Poiană „Băile Oituz” folosindu-se apele de la izvorul Brezaia. Băile dispuneau de instalaţii de încălzire a apei, 20 cabine cu căzi şi 4 bazine pentru baie. S-au distrus în timpul ultimului război fără a se mai întreprinde ceva pentru punerea lor în funcţiune. S-a construit un bazin în prundul Oituzului, apa fiind adusă de la izvorul Brezaia.
Materialele de construcţie sunt: gresii, argile, marne, gipsuri, pietrişuri şi nisipuri din albia Oituzului.
Transporturi
Şoseaua naţională 11 Oneşti-Braşov este un drum cunoscut din antichitate. În 1850 este amenajat pentru circulaţia de mărfuri; în 1953 se execută lucrări de modernizare, când este asfaltat pasul şi o parte din trecătoare, până în amonte de Poiana Sărată.; în 1961 se încheie acţiunea de modernizare a şoselei până la Oneşti.. Este cea mai importantă arteră de circulaţie rutieră dintre Moldova şi Transilvania.
Drumuri forestiere – Sunt drumuri petroliere cu legătură spre Lepşa – Soveja, Leşunţ şi Slănic Moldova.
Transport de gaze naturale – Magistrala de est este conducta pentru transportul de gaze dinspre Transilvania.
Transport de energie electrică – Linia de înaltă tensiune de 400 KV Borzeşti – Braşov.
Linii telefonice – Linie telefonică subterană instalată în anul 2000, centrală digitală la Oneşti. Până la această dată, convorbirile se făceau prin operatoare de la oficiul PTTR din sat.
Comerţ
Oituzul este menţionat ca punct de vamă din 1884; până la această dată, nu avem decât o singură menţiune făcută în sec. al XVIII-lea (Hurmuzachi, vol. X, prefaţă, pag. 13 nota 3) în care se spune că comerţul din Moldova a unor animale cum erau caii nu se putea face, fiind oprit de turci. Cu toate acestea, ieşeau din Moldova până la 40000 oi din care o mare parte erau trecute în Ardeal prin pasul Oituz. Până în 1889, Oituzul era cel mai important pas al Moldovei către Ardeal; în perioada 1884-1899 pentru Oituz vom găsi un import de 8768366 lei şi un export de 5535666 lei. Valoarea ridicată a comerţului este menţinută de importul de lână care între 1907-1908 atinge valoarea de 96735 lei sub formă de sumane, aba, cergi păroase lucrate de femeile din Poiana Sărată şi satele de dincolo de pas. Se importau produse ale satului în valoare de 60995 lei din care animale 33950 lei. Se exportau cereale în valoare de 150400 lei, fructe 38600 lei, legume 16000 lei.
Campingul din Poiana Sărată caza în 1975 450 turişti având venituri de 650000 lei. Astăzi, este privatizat, aparţinând SC CARMUN SRL Poiana Sărată.
Până la Revoluţia din 1989, magazinul sătesc (Cooperativa) a funcţionat în casa care a aparţinul lui Ghiţă Popp (lângă casa parohială) iar restaurantul în aceeaşi clădire, magazinul fiind administrat vreme îndelungată de Dl Nicoiae Lazăr iar restaurantul de domnul Mircea Ceanga. Cei mai în vârstă îşi amintesc desigur de veverinţele care se aflau într-o cuşcă mare în restaurant şi care înveseleau locul cu săriturile lor jucăuşe.
Produse vânătoreşti şi piscicultură
Cele mai importante fonduri de vânătoare sunt Caraslău, Oituz, Cerbu, Lupchianu şi Leşunţ. Se vânează cerbi, mistreţi, urşi şi iepuri. Se apreciază că fondul de vânat este: cerbi 315, căprioare 392, urşi 53, mistreţi 129, iepuri 210, cocoşi de munte 31. Se mai întâlnesc lupi, jderi, râşi, vidre, pisici sălbatice, bursuci, etc.
Fondul de pescuit este în cea mai mare parte rezervaţie. Pentru repopularea apelor, în apropierea Oituzului Ardelean există o păstrăvărie cu 12 bazine având o suprafaţă de 2000 mp. luciu de apă; se produc anual 2,5 tone păstrăv pentru vânzare către populaţie şi 180000 puieţi care sunt deversaţi pe pâraiele Cerbul, Caraslău, Haloş şi Predicator.
Conform Anuarului „Socec”al României Mari din anul 1924-1925 (Editura „Socec et Co” SA Bucuresti, pag. 874), comuna rurală Poiana Sărată făcea parte din plasa Tg. Secuiesc , avea secretariat comunal, 1157 locuitori. Primar era Gheorghe Vleja, notar Mathe Gyorgy, învăţătoare Birţ Virginia şi Ţuluca Maria, preot paroh Ion Rafiroiu.
Cârciumari: Ardeleanu Gheorghe, Cârlan Gheorghe, Lazăr Gheorghe maria văd., Minişca vasile, Negustoru Ion, Şandru D. Gheorghe, Ţuluca Ion;
Cafenele: Negustoru Ion;
Cizmari: Ciurea Gheorghe, Imre Domokos, Pascalin Ion, Simkler Ştefan;
Croitori:Şerban Ion, Szoke Ion, Vleja Gheorghe;
Măcelari: Crintea Ion;
Mărunţişuri: Cârlan Gheorghe, Ghioc Silvestru, Şandru D. Gheorghe, Sovejan Gheorghe, Vrânceanu Gheorghe
Tâmplari: Cârlan lazăr, Drăgoi Gheorghe, Iacob Ion.
În anul 1929, conform Anuarului României pentru Comerţ, industrie, meşteşuguri şi agricultură pe anul 1929 (Editura Rudolf Mosse S.A., Bucureşti, 1929, p. 1227) la Poiană existau:
băcani (Gheorghe Bunghez, Gheorghe Ceanga, Gheorghe Sobejan, Gheorghe Vrânceanu);
băile erau în proprietatea Bisericii Ortodoxe;
exista Banca Populară Poiana Sărată;
cârciumari erau: Gheorghe Ardeleanu (străbunicul meu, avea cârciuma unde azi stă familia Lungu, a patra casă de la cîrciuma lui Ionel Ceanga, spre Biserică), Gheorghe Cârlan, Maria Lazăr, Ioan Negustoru, Gheorghe Şandru (avea cârciuma unde azi e casa lui Niţu Mumoiu, lângă Biserică), Gheorghe Sovejanu, Reveica Ţuluca, Gheorghe Vrânceanu;
croitori: Ferearu Vasile, Sarkany Coloman, Ioan Şerban;
dogari: Ştefan David, Tinna Andrei;
fierari: Dumitru Lupu, Ioan Jupu, Neculae Lupu, Sarkany Ştefan;
măcelari: Gheorghe Cârlan, Momoiu Ioan, Gheorghe Şandru;
moaşe: Elena Rusandu;
o moară a composesoratului;
rotari: Borbely Andrei;
tâmplari: Lazăr Cârlan, Nicolae Drăgoi, Ioan Drăgoi, Augustin Nemet, Ioan Spânu.
Bibliografie:
Ţuţuianu N. Gheorghe – Lucrare ştiinţifică pentru obţinerea gradului I, 1983 ŢBazinul Oituzului. Studiu de geografie umană”- Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie-Geografie, Secţia Geografie
Şandru Ion – Depresiuna intercarpatică Poiana Sărată-Hârja, revista Terra nr. 2
Ursoiu I. – „Pasul Oituz” în Anuarul de geografie-antropografie, vol. III, 1912
OBICEIURI DE NUNTĂ
Adevăratul ceremonial de nuntă îşi are începutul din momentul când în Oficiul parohial se fac „STRIGĂRILE”, adică se anunţă public căsătoria celor doi tineri.
Acest obicei se păstrează din vechime, din vremea când Oficiul parohial era considerat şi ca Oficiu de stare civilă.
Preotul vesteşte cu bucurie evenimentul în biserică „de trei ori”, a treia oară fiind dumineca în care se săvârşeşte slujba cununiei.
Logodna nu are nimic deosebit ca obiceiuri (s-au pierdut), totul recurge la o simplă petrecere la viitoarea mireasă, unde au loc înţelegerile dintre părţi.
În perioada premergătoare nunţii se numesc vornicii, socăciţele, lăutarii …
Săptămâna premergătoare nunţii :
Toată lumea care intră în una din curţile celor ce intră direct în nuntă: naşi, mire, mireasă se adresează cu „Bună dimineaţa!” în orice moment al zilei ar fi.
Luni, marţi, miercuri: pregătirile bucătăreşti – cozonaci, colaci, etc. Sătenii pun la dispoziţie: mese, scaune, oale pentru sarmale, etc.
Joi seara: se adună la mireasă fetele „LA FLORI” şi apoi băieţii – după confecţionatul coşuleţelor şi retuşul florilor, are loc o mică petrecere şi se dansează.
Vineri: vin vornicii pentru a se consulta cu mirele în legătură cu numărul invitaţilor, cantităţile de mâncare şi băutură şi diferite probleme organizatorice.
Sâmbătă: de obicei în jurul orei 1 după amiază se adună vornicii – doi oameni vârstnici sau feciori îmbrăcaţi în costume naţionale, cu caii împodobiţi cu lăicere, şei şi ploştile pentru vin. Se aşează la masă, apoi cu ploştile pline pornesc către casa miresei, unde primesc un batic (primesc şi de la mire) de mătase, flori de nuntă în piept şi pornesc la casa naşilor (unul e vornic al mirelui, celălalt al miresei); de la naşi vornicii merg la casa preotului pentru a-l invita şi pe dânsul la nuntă, apoi se împart şi pornesc prin sat pentru a invita toţi sătenii la nuntă.
În acelaşi timp cu vornicii vin şi flăcăii satului în 2-3 căruţe pentru a pleca în munte pentru a aduce brazii; la plecare primesc un colac, o damigeană cu vin şi câte o batistă pentru fiecare cal din partea mirelui şi respectiv a miresei.
Vornicii de pe cai obişnuiesc a striga pe la fiecare poartă:
„Bună dimineaţa
Casă aleasă
Boieri dumneavoastră!
Am poruncă şi închinare
De la mirele cel mare
Să vă invit şi pe dumneavoastră
La adunarea noastră.
Se aşează masă
La şapte (se indică ora) la mireasă
Şi la nunişori acasă
Iar după cum urmează
La nouă, la cămin se dansează.
Mâine dimineaţă
Toţi tinerii se adună la mireasă
Iar pe la unu se oficiază
Cununia religioasă
Şi la cămin la masă (se indică salonul).
Cu furculiţă şi pahar
Şi o mie-două în buzunar.”
După ce se invită tot satul, vornicii se împart câte unul la mire şi mireasă, pentru că sosesc şi feciorii cu brazii. Caii se împodobesc cu batiste, cu crengi de brad şi plimbă brazii prin sat.
În tot satul se instalează o atmosferă de sărbătoare, atmosferă care clocoteşte de chiuituri, cântece, etc. Apoi se aşează brazii, câte doi, la porţi sau pe casă în X la naşi, la mireasă şi la mire. La mire feciorii servesc masa, pornesc cu lăutarii şi apoi joacă brazii.
Seara, în jurul orei 7, vornicul mirelui împreună cu tinerii merg acasă la preot pentru a cunoaşte pe tineri (când unul e străin), a stabili ora cununiei, de a-i sfătui în diverse probleme. Obiceiul vine din vechime, pe când tinerii se mărturiseau şi se împărtăşeau. Tot acum se încheie şi „protocolul bunei învoiri”, ceva asemănător cu declaraţia de căsătorie de la Oficiul de stare civilă. Se obişnuieşte a s e duce 2 kg de vin şi un cozonac.
Seara la mire se aşează o masă pentru rude şi apropiaţi; sătenii se împart la casa nunului şi la mireasă unde au loc VEDRELE.
Vornicul mirelui împreună cu nuntaşii şi o parte din lăutari pornesc către nun cu ploconul (colaci plus 2- 3 kg de zahăr) şi de aici pornesc la salonul de dans. În acelaşi timp soseşte şi celălalt vornic cu alaiul miresei. Se dansează până la ora 2 noaptea. La ora 12 noaptea are loc „cinstea mirelui” cu vin şi cozonac.
Duminică dimineaţa
La mire vin feciorii, la mireasă fetele la gătit.
Adevăratul ceremonial al zilei se declanşează la sosirea călăreţilor cu cai împodobiţi cu lăicere şi panglici tricolore şi care vor însoţi mirele la naşi, mireasă şi la biserică.
Între timp, mirele trimite un fecior cu haina la mireasă pentru a-i pune floarea de nuntă în partea dreaptă. Unul dintre călăreţi sau mai mulţi fac oraţia de nuntă la casa mirelui:
„Bună dimineaţa
Curte aleasă
Boieri dumneavoastră!
Bună dimineaţa
Domnu mire,
Cinstiţi socri mari
Bine v-am găsit sănătoşi.
Cum trăiţi?
Cum vă aflaţi?”
Vornicul mirelui – „Mila Domnului, ne aflăm bine!
Dar şi dumneavoastră sama să daţi
Pe la noi ce cătaţi?”
„Noi cum umblăm
Şi ce căutăm
Sama bine ne dăm
Frica nimănui nu purtăm
De unde venim ştim
Şi unde mergem cunoaştem.
Noi suntem soli împărăteşti
Oameni buni, dumnezeieşti,
Şi avem poruncă împărătească
Ca nimeni să nu ne oprească.
Şi dumneavoastră sunteţi rugaţi
Bine să ne ascultaţi.
Oraţia are la bază un basm popular cunoscut în majoritatea zonelor folclorice ale ţării; e vorba de fiul de împărat care îşi adună oastea şi pleacă la vânătoare; e o parte comună cu multe alte diferite zone folclorice.
Al nostru fiu de împărat
Venindu-i vremea de-nsurat
Pe obraz el s-a spălat
La icoane s-a-nchinat
Şi la Domnul s-a rugat.
Haine negre a-mbrăcat
Multă oaste-a ridicat
Şi lumea a cutreierat
-Câmpiile cu florile
Luncile cu frunzele
Văile cu ape
Sate răsfirate
Cu fete minunate-
Şi a căutat ce a căutat
Şi nimic n-a aflat.
Iar acum către sară
Dă peste o urmă de fiară
Şi toţi descălicară.
Şi jupânul nostru mire
Fiind foarte însetat
La un izvor s-a aplecat
Şi setea şi-a ´stâmpărat.
Dar când s-a sculat în picioare
A zărit lângă el o floare
Îndelung o mirosi
Tare îl mai toropi
Şi pe loc el adormi.
S-a trezit la apus de soare
Şi-a ieşit la drumul mare.
El pe Şargu a-ncălecat
Şi la părinţi a alergat.
„Mamă, tată, ce-am păţit…
A vin´t timpul de nuntit.
Tată, dă 10 oi şi 3 vaci
Şi-nchide ochii şi taci
Că ce s-a făcut
Nu-i de desfăcut”.
Socrii mari, ascultaţi
Şi-n urechi băgaţi:
Când soarele apune deseară
De n-aveţi bucate îndeajuns
Cătaţi locuri de ascuns
Că vă trebuie butoaie cu vin
Şi care de fân,
Boi graşi, tăuraşi.
S-aduceţi saci mari,
Lăutari,
Strângeţi fete frumuşele
Să putem juca cu ele,
Să se-adune şi tot satul
Să se bucure băiatul.
Lărgiţi casa
Puneţi masa
Că va pleca mirele îndată
Cu oştirea lui toată.
Mult iubiţi săteni,
Prea cinstiţi meseni
Câţi aici v-aţi adunat
Pe dumneavoastră v-a aşteptat.
Şi când v-a văzut că veniţi
Aşa mândri şi gătiţi
CA pomii cei înfloriţi
Pe vornici i-a chemat
Şi lor poruncă a dat
Să deschidă porţile
Să întindă mesele.
Vornicii s-au grăbit
Porţile au deschis
Mesele au întins
Mese pline de şipuri
Cu felurite băuturi
Şi tăvi de fripturi
Pentru ale voastre guri.
Care n-aveţi linguri şi furculiţi
Faceţi bine şi îngăduiţi
Mai rupeţi şi în dinţi.
Decât cu furculiţe ruginite
Bucate otrăvite
Şi decât a peri oastea împăratului
Mai bine eu, un purice al satului.
Socru mare,
Socot că, câte v-am spus
Vor fi de ajuns
Şi vei fi mulţumit
Cu câte ai auzit.
Noi încă putem
Să mai stăm
Dar ne temem
Că nuntaşii dintr-o parte
Stau cu gurile căscate
Cei dinainte
Cu gurile proţăpite
Cei dinapoi
Nu te uita
Că e vai de noi!
Adă nişte mere uscate
Să aruncăm în cele guri căscate
La poienari
Câte un bulz în blide
Ca să poată să strige.
Iar la conaşi de la oraş
Un putinei de zară
Să-şi aducă aminte de Poiană.
Noi am vrea să descălecăm
Dar jos n-avem pe ce să ne dăm.
Nu suntem ciobani de la oi
Să descălecăm în noroi,
Nici niscai mocani beţi
Să descălecăm în scaieţi.
Suntem boieri mari,
Poienari,
De sub Runcu Mare
De unde soarele răsare,
Fii de mocani
Din munţii breţcani.
Socru mare,
Te cunoşti după însemnare,
Că de n-ai fi
Nu te-ai fuduli.
Lărgeşte casa
Pune masa
Că pleacă mirele îndată
Cu mulţimea lui toată.
Ia-ţi măi mire
Ziua bună
De la tată
De la mumă
De la soare
De la lună
De la prundu
Plin cu flori,
De la jocul
Cu feciori,
De la Şargu
Din coşar,
Ce nechează
Cu amar.
În acest moment e pregătită o bancă acoperită cu un lăicer, unde iau loc socrii mari; vornicul ţine o tavă cu pahare iar mirele ia câte un pahar cu vin, îl dă tatălui şi îi sărută mâna şi pe faţă, îşi cere iertare şi apoi mai departe la mamă, la bunici şi rude apropiate.
Tot în acest timp, lăutarii cântă cântecul de BUN RĂMAS al mirelui, apoi alaiul cu mirele însoţit de vornicii cu colacii, de flăcăi şi călăreţi pornesc la casa nunului mare:
„Bună dimineaţa
Casă aleasă
Boieri dumneavoastră,
Poienari
Şi lăutari
Ce la nuni sunteţi veniţi
Bine să vă veseliţi
Şi mulţi ani să trăiţi!
(se cântă „Mulţi ani trăiască”!)
Al nostru fiu de împărat
Venindu-i vremea de-nsurat
Pe obraz el s-a spălat
La icoane s-a-nchinat
Şi la Domnul s-a rugat.
Haine negre a-mbrăcat
Multă oaste-a ridicat
Şi lumea a cutreierat
-Câmpiile cu florile
Luncile cu frunzele
Văile cu ape
Sate răsfirate
Cu fete minunate-
Şi a căutat ce a căutat
Şi nimic n-a aflat.
Iar acum către sară
La naşu descălicară.
Noi am venit şi am adus
Un plocon frumos
Am umblat din olac în olac
Şi-am adus un mare colac,
Un colac frumos
Ca şi chipul lui Hristos,
Cu zahăr zăhăruit
Şi cu miere îndulcit.
Că asta e datoria
De la Maica Precista
De peste două mii de ani
De la daci, de la romani,
Din strămoşi şi din străbuni
De când e neamul de români.
În acest timp, vornicii dau colacii nunului, are loc o mică masă şi apoi mirele însoţit de nuni se îndreaptă spre casa miresei. În faţă merg oamenii nunului cu lumânările.
În acest timp, vornicii dau colacii nunului, are loc o mică masă şi apoi mirele însoţit de nuni se îndreaptă spre casa miresei. În faţă merg oamenii nunului cu lumânările.
Pe drum are loc „legatul podului”, obicei ce ţine din vechime când un mire străin ia mireasa din partea locului. El trebuie să plătească feciorilor fata în: bani, vin, năframe.
S-a păstrat însă obiceiul să fie practicat la toate nunţile.
Călăreţii aşază caii în faţa alaiului „pe un pod” şi fac un dialog cu mirele şi vornicul său, fac înţelegerea cu ei pentru a primi plata:
Hooo…!
Cred că aţi observat
Că podul e legat,
Cravaşa sus am ridicat!
Lângă dânsul multă gloată
Stă strânsă şi adunată.
Nu-i pod legat cu paie
Gloata în cap să ne saie
Nu-i pod legat cu lanţ de car
Ca să umblăm în zadar.
De aceea vă rugăm
Şi sfat sănătos vă dăm
Să fiţi buni şi blânzi
Că suntem cam flămânzi
Şi nu ne temem noi
Chiar dacă suntem vreo doi.
Avem gloata minunată
Nu-i ca la armată
Cu puşti şi pistoale.
Suntem cu mâinile goale.
N-avem nici un gând rău
Să ferească Dumnezeu!
Mire frumuşel,
Tânăr feciorel,
Nu te lăuda atâta
Că noi nu ţi-om da
Mândruliţa ta.
Mire prea iubit
Bine ne-ai vorbit
Dar tot nu ţi-om da
Nevăstuţa ta.
Mire, mirişor,
Frumuşel fecior,
Nu te lăuda
Nici cu atâta,
Că soriţa noastră
Nu va fi a voastră
Până ce n-oi spune
Cu cuvinte bune
Cum ai intrat
În Poiana mare
Fără înştiinţare
Şi tu ai ales
Şi tu ai cules
Cea mai mândră floare
Nearsă de soare.
Noi nu ţi-om da
P e mireasa ta
Până n-or aduce
Socrii mari
Oameni cărturari
Un popă cu barba deasă
Să ne citească din cartea aleasă.
Să nu fie cu barba cănită
Să rămână cartea necitită.
Nici cu barba rară
Să ne ţie până deseară.
Mai bine unul cu barba ca fumul
Să ne dea repede răspunsul.
Căci răspunsul nostru este:
Câte o cofiţă de vin
Şi-o batistă de in,
Să o legăm la căpestre
Să avem să ne ştergem la musteţe.
Şi 300 de lei de hârtie
Pentru aceşti voinici să fie.
Se ia vinul, banii şi se leagă batistele la căpestre.
Mire prea iubit
Bine ne-ai vorbit
Bine ne-ai plătit
Iar acum ţi-om da
Nevăstuţa ta.
Către ceilalţi feciori:
Acest fiu de împărat
Venindu-i timpul de-nsurat
După mireasă a plecat
De noi s-a rugat
Să nu rămână neînsurat
Drumul să-l dezlegăm
Şi la mireasă să-l ducem.
Călăreţii pornesc în faţa alaiului către casa miresei.
LA CASA MIRESEI porţile sunt închise; se zice impunător:
Bună dimineaţa,
Curte aleasă,
Boieri dumneavoastră!
Portari, portărei,
Portărei de poartă,
Nu staţi după poartă
Şi vorbiţi în şoaptă.
Frate vornice de loc
Dumnezeu să-ţi de noroc!
Deschide porţile-n loc
Că vreau să-ţi vorbesc cu foc!
Se deschid porţile, se intră cu caii până în faţa uşii de unde va ieşi mireasa.
Bună dimineaţa
Domnişoară mireasă!
Bună dimineaţa
Socrii mici
Şi bine v-am găsit sănătoşi!
Se pun mâinile cruciş pe şa şi se face o plecăciune; se zice pios:
Întâi mă rog lui Dumnezeu pentru iertare
Şi domniilor voastre pentru ascultare,
Căci am poruncă şi închinare
De la nunul cel mare (sau mirele cel mare)
Să fac frumoasă urare
La această adunare.
Bună dimineaţa
Cinstită adunare,
Cinstiţi socri mici
Şi poienari,
Dumneavoastră lăutari
Ce la nuntă sunteţi veniţi
Bine să vă veseliţi
Şi întru mulţi ani
Să trăiţi!
(se zice „Mulţi ani trăiască!” de 3 ori de lăutari)
Noi suntem soli împărăteşti
Oameni buni, dumnezeieşti,
Şi avem poruncă împărătească
Ca nimeni să nu ne oprească.
Şi dumneavoastră sunteţi rugaţi
Bine să ne ascultaţi.
Al nostru fiu de împărat
Venindu-i vremea de-nsurat
Pe obraz el s-a spălat
La icoane s-a-nchinat
Şi la Domnul s-a rugat.
Haine negre a-mbrăcat
Multă oaste-a ridicat
Şi lumea a cutreierat
-Câmpiile cu florile
Luncile cu frunzele
Văile cu ape
Sate răsfirate
Cu fete minunate-
Şi a căutat ce a căutat
Şi nimica n-a aflat.
Iar acum către sară
Dă peste o urmă de fiară
Şi toţi descălecară.
Stătea oastea de mirare
Ce urmă să fie oare?
Unul zice că-i zână
Să o ţie împăratul de mână.
Alţii că e crăiasă
Să-i fie împăratului mireasă.
Alţii că e căprioară
Să- fie împăratului soţioară.
Alţii că e pasăre de rai
Să-i fie mirelui în bun trai.
Dar nunul mare
Că-i mai mare
Şi cu toată grija în spinare
Pe un cal frumos călare
Că se ridică-n scări
Şi se umflă-n nări
Face ochii roată
Peste oştirea toată
Şi încoace el privi (se indică localitatea)
Mândră floare mai zări.
Şi atunci a zis
=Numele miresei= e floarea aleasă
Care-i va fi de astăzi mireasă.
Din mândra oaste
Ne-a ales pe noi
Şi pe aceşti cinci
Tineri şi voinici
Mici de stat
Dar buni de sfat
Lungi de mână
Şi buni de gură.
Din gură îndrăzneţi
De pe cai semeţi
Cu coamele cănite
Cu cozile împletite
De pe plai pornirăm
Şi la dumneavoastră sosirăm
Floricica s-o luăm
Şi la mire să o ducem.
Şi cum ne-a ales
Înainte ne-a trimes
Zâna să-i căutăm
Pe loc să i-o aducem.
Noi pe loc ne-am abătut
La această curte aleasă
Unde-i mireasă
Tânără şi frumoasă
Noi venirăm
Şi pornirăm
Pe faţa pământului
Pe aripile vântului
Caii nechezând
Din copite scăpărând
Tot săltând şi strigând
Şi pe Dumnezeu lăudând.
Mare veselie
Şi multă bucurie
Pretutindeni făcând.
Am venit cu hârleţele de argint
Să scoatem floarea din pământ
Să mutăm această floare
Cu raze de soare
În grădina împărătească
Unde locul să-i priască
Ziua să-nflorească
Noaptea s-odrălească
Şi toţi s-o fericească.
E un domnişor în straie de oraş
Un fain mocănaş
E un mire mândru şi frumos
Ca din cutie scos.
S-a gândit să se însoare
Şi a plecat prin lume în căutare.
Şi după cum aţi auzit
De la ….s-a oprit
Şi aici s-a lăudat
Că-i flăcău de însurat
Şi-a găsit o fată mare
Mândră ca şi sfântul soare
Şi-a mai găsit şi-un socru
Mititel cât polobocu.
El va veni şi vă va spune
Cu multe cuvinte bune
Cum a ales
Şi cum a cules
Cea mai mândră floare
Nearsă de soare.
Soacra mică apare în pragul casei.
Maică soacră
Rămâi sănătoasă
Că în curând
Vei rămâne plângând
Că fetiţa ta
Se va-ndepărta
Că nu ţi-a plăcut
Cum ţi-a făcut
Nici cum ţi-a spălat
Nici cum ţi-a măturat.
Tu vei rămânea
Ea va pleca
Peste văi şi munţi
Peste ape punţi
Dar bunul Dumnezeu
Nu te va lăsa în rău
Lângă soţul tău.
Duios: Dulce maica mea
Pe casa ta
Cântă cucu şi mierla
Cucu gros, mierla subţire
Că ai în casă mare despărţire.
Plângi, măicuţă, cu dor
Că ai în casă gol
Căci acum se va mărita
În lumea mare va pleca.
Soacra iese în prag cu colacul, batista şi 1 kg de vin.
Acum dar cu tot placul
Puteţi ca să ne daţi colacul
Şi ce e al nostru
Să se ştie:
O năframă argintie
Din in ţesută
Cu fir de aur cusută.
Dacă aveţi inimă ca să vă lase
Poate fi şi de mătase.
Dar să fie de aici din casă
De la cinstita mireasă.
Să nu fie străină, de la vecină
Cu pricină
Căci cinstea va fi a noastră
Iar ocara din partea dumneavoastră.
Năfrămuţa de bumbac
Că la mireasă de vornic i-a fost drag.
Să aibă colţul tivit
Că şi cu vornicul s-a iubit.
Că aşa este datoria
Din strămoşi şi din bătrâni
De când e neamul de români.
Se iau darurile.
Iar ăstor fete venite
Ce stau cam pe la spate
Tot cu gurile căscate
Muiaţi câte-o cojiţă
În lapte ca să-nghiţă
Să nu stea cu gura căscată
Şi de dor să le mai treacă
Să-şi mai potolească gândul
Pân le-o mai veni şi lor rândul.
Căci cum mă zăriră
Parcă vulpe văzură
Făcu ochi şi cască gură
Iar aici v-aţi strâns grămadă
Parcă aţi căuta sfadă.
Noi nu ne speriem de lume
Că purtăm de voinici nume
Nu ne sperie multul
Că ştim să vă dăm cuvântul
Că de voiţi şi vă place
Vă răspundem pe pace
Că orice îngăduială
Se face cu rânduială
Iar repede când se cere
Nu se face cu plăcere.
De aceea lăsând gluma
Ascultaţi la noi acum.
Mulţumesc, jupâneasă,
Pentru aceste daruri
Ca şi Domnului de haruri
Că nunta se face
Fie făcută pe pace
Şi pe loc cu noroc
Pe viaţă cu dulceaţă.
Se aruncă vin: Domnul sfânt să dăruiască
Locaş pentru domnia voastră
Buzunare de bani
Ca la boierii cei mari.
Se aruncă vin: Domnul sfânt să dăruiască
Trupurile voastre să rodească
Fii şi fiice frumuşele
Fiii să fie feţi şi logofeţi.
Se aruncă vin: Domnul sfânt să dăruiască
Cele şapte daruri
Care le-a dăruit
Celor şapte oameni:
Tăria lui Aron
Înţelepciunea lui Solomon
Blândeţea lui David
Vitejia lui Alexandru Împărat
Şi să vă bucure precum a bucurat
Domnul cel prea îndurat
Pe preafericitul Noe
Când în a sa corabie
O porumbiţă
I-a adus o mlădiţă
Seminţia lui
Bunul neamului
Tatăl tuturor
Şi nouă acestor.
Se aruncă vin: Doamne, binecuvintează
Casa ce se-ntemeiază
Iar vestea nunţii lor
Să fie spre bucuria tuturor.
Iar tu, măi mire
Fecioraş din fire
Cu această zână
Ce este cu măria ta la cină
Amândoi un trup să fiţi
Şi întru mulţi ani
Să trăiţi!
(Se zice „Mulţi ani trăiască!”)
După aceasta se scoate mireasa gătită de nuntă şi se formează hora miresei, care se roteşte de 3 ori în sensul invers al racului, timp în care se pun florile la toţi nuntaşii, în ordine ierarhică.
Apoi mireasa e scoasă din horă: intră în casă spre a-şi lua rămas bun de la părinţi, apoi intră şi mirele care cere iertare socrilor şi apoi ies din curte; aici se joacă o horă obişnuită şi sârbă. La luatul rămasului bun se procedează la fel ca la mire.
Apoi mireasa iese în prag însoţită de nună şi pe o tavă deasupra capului se află „colacul miresei” tăiat în 8 părţi pe care mireasa le arunca.
Mireasa iese din casă şi se formează alaiul care porneşte spre Biserică:
Rude
Socri
Mire + Nun
Mireasa + Nuna
Oamenii nunului
Călăreţi
Pe drum, copiii pun găleţi cu apă în care tinerii şi nunii pun bani.
La întoarcere, tinerii sunt întâmpinaţi de soacra mare cu pâine şi sare, apoi are loc spălatul mâinilor.
Pe o bancă cu un lăicer frumos se aşază socrul mare şi nunul iar mireasa le toarnă apă să se spele pe mâini. Spre a se crea puţin haz, unii nuntaşi, pe la spate, pun pământ şi funingine în mâinile celor ce se spală.
Mireasa le aşază de gât câte un prosop pentru a se şterge. Apoi socrul şi nunul pun bani miresei în cană, pe care ea îi păstrează în vin – norocul casei.
Are loc masa – mersul obişnuit.
Când se servesc sarmalele, tinerii cinstesc cu toţi mesenii cu paharele pline cu vin; pot fi însoţiţi şi de vornic.
Darul se strânge după ce s-a servit friptura. În vasul în care se adună darul se pune: pâine, sare, zahăr, brad, busuioc – fiecare cu simbolul lui.
Vornicul mirelui:
Bună dimineaţa
Masă aleasă
Boieri dumneavoastră
Ce la această nuntă sunteţi veniţi
Bine să vă veseliţi
Şi întru mulţi ani
Să trăiţi!
Întâi mă rog lui Dumnezeu de iertare
(cu plecăciune)
Domniilor voastre pentru ascultare
Căci am poruncă şi închinare
De la nunul cel mare
Să închin eu darul
Şi paharul
La această mare
Şi frumoasă adunare.
Nuna mare îl cinsteşte pe vornic cu un pahar de vin, apoi spune:
Mulţumesc, jupâneasă
Pentru acest pahar
Ca şi Domnului de dar
Că nunta se face
Fie făcută pe pace
Şi pe loc cu noroc
Pe viaţă cu dulceaţă.
Se pune în vas… Domnul sfânt să dăruiască
Locaş pentru domnia voastră
Buzunare de bani
Ca la boierii cei mari.
Se pune în vas… Domnul sfânt să dăruiască
Trupurile voastre să rodească
Fii şi fiice frumuşele
Fiii să fie feţi şi logofeţi.
Se pune în vas… Domnul sfânt să dăruiască
Cele şapte daruri
Care le-a dăruit
Celor şapte oameni:
Tăria lui Aron
Înţelepciunea lui Solomon
Blândeţea lui David
Vitejia lui Alexandru Împărat
Şi să vă bucure precum a bucurat
Domnul cel prea îndurat
Pe preafericitul Noe
Când în a sa corabie
O porumbiţă
I-a adus o mlădiţă
Seminţia lui
Bunul neamului
Tatăl tuturor
Şi nouă acestor.
Se pune în vas… Doamne, binecuvintează
Casa ce se-ntemeiază
Iar vestea nunţii lor
Să fie spre bucuria tuturor.
Iar tu, măi mire
Fecioraş din fire
Cu această zână
Ce este cu măria ta la cină
Amândoi un trup să fiţi
Şi întru mulţi ani
Să trăiţi!
(Pentru fiecare cuvânt simbolic se pune în vasul respectiv
pâine, sare, etc)
Începe darul, însoţit de mire cu plosca şi doi lăutari:
Bună dimineaţa
Cinstiţi meseni
Dragi mirişori!
Uite cu ce se închină nunii mari
Şi cu finii dimpreună
Cu mai multă voie bună:
Cu aceste două păhărele
Ca două floricele
Dinăuntru cu vin umplute
Pe dinafară cu aur spoite.
Poftiţi, cinstiţi
Cu ce vă lasă inima
Pe cei doi tineri
Să-i dăruiţi!
Din partea nunului cel mare …. lei
Să trăiască şi mulţi ani să dăruiască!
Iar nuniţa plăteşte jurubiţa
….. lei de hârtie
Pentru domnişoara mireasă să fie.
Să trăiţi, nunişori iubiţi
Că bun dar mai dăruiţi
Să trăiţi, să cununaţi
Că bună plată mai daţi!
Apoi are loc schimbul de cadouri şi eventual colaci dacă nu s-au oferit de dimineaţă.
Vino-ncoace, nună mare (soacră mare)
Să-ţi dau cămaşă şi poale
De la fina dumitale
Cămaşa e mândră şi nouă
Să trăiţi bine amândouă
E cusută cu bumbac
Să-i fie de fină (noră) drag.
E din bumbac roşu
Să nu fii acră ca borşu.
Apoi se închină colacii – acelaşi text – şi se continuă darul.
După dar – GĂINA NUNII ŞI USCĂŢELELE.
Faceţi un pic de cale
Să ajung la nuna mare
Faceţi loc să vin
Cu şorţu prins în brâu.
Frunză verde şi una
Cum se uită şi nuna
Că doar vin cu găina.
Uiuiu, găină sură
Ieri erai pe după şură
Şi-acu cu ţigara-n gură.
M-am sculat de dimineaţă
Şi m-am dus să prind o raţă
Şi-a fost negură-n grădină
Şi s-a nimerit a fi … găină.
Uiuiu… găina mea
N-o mai pot ţine de grea
Oi întinde-o peste masă
Şi o-i da-o la naşă.
Ho, ho, ho, că nu ţi-oi da
Până bani oi număra
Găina bine gătită
Aşteaptă a fi plătită
Un pol pentru friptură
Şi unul pentru strigătură
Poţi da şi-o năfrămuţă
Să mă şterg pe mânuţă
C-am pus mâna pe găinuţă.
Mulţumesc, nună mare
C-ai dat multe parale
Nici atâta n-am cerut
Dar mi-ai dat destul de mult.
Se dă găina friptă şi frumos ornată la nună, pe care o rupe şi cinsteşte toată masa. Nunul anunţă darul şi mulţumeşte mesenilor.
După ce se serveşte cozonacul, se ridică mesele şi se merge la salonul de dans.
La 12 noaptea are loc cinstea nunilor – vin şi gustări reci, apoi furatul miresei de către feciori contra unei plăţi în vin.
Un mire obosit
Şi îndrăgostit
La mireasă nu s-a mai gândit,
Feciorii au profitat
Şi mireasa i-au furat.
Mire mirişor,
Tinerel fecior,
Mire prea iubit,
Bine ne-ai plătit,
Noi acum ţi-om da
Miresuca ta.
După aceasta are loc îmbroboditul miresei, când i se schimbă voalul cu broboada (giumbir + ştergar sau mai nou pălărie). În mijlocul sălii, pe un scaun, stă mireasa înconjurată de nună şi femei care o îmbrobodesc.
Miresucă, miresucă
Voalul e broboadă uşoară
Suflă vântul şi o zboară
Dar basmaua-i broboadă grea
Suflă vântul şi n-o ia.
În acest timp, lăutarii cântă cântecul adecvat acestui moment, apoi continuă dansul până dimineaţa.
Luni după amiază are loc „zestrea”, obicei ce ţine din vremea când se aduceau lucrurile fetei la noua sa casă. Astăzi e doar ceva simbolic. Sătenii se adună cu căruţele cu pseudo-mire, mireasă, nuni şi fac diferite năzdrăvănii pentru a face haz şi prilej de a mai continua petrecerea.
Ceremonialul se încheie la una sau trei săptămâni de la nuntă, când tinerii merg pe CALEA PRIMARĂ, adică însoţiţi de nuni merg la Biserică. Tinerii şi în special mireasa se îmbracă în costumul naţional al locului. Tânăra primeşte de la fiecare dintre femei câte o lumânare aprinsă şi o felicită. Apoi urmează o masă oferită de tineri în cinstea naşilor, rudelor, etc.
Strigături la nuntă
Cine vrea să trăiască bine
Să vină după mine!
Să trăiască nunul mare
Să mai fac-o adunare!
Nuna-i cu şorţ de aur,
Nunu-i cu ochi de taur.
Mireasă, cunună albă,
La toată lumea eşti dragă,
La maică-ta urâtă
Că de-aia te mărită.
Bucură-te, soacră mare,
Că ţi-ai luat cheptănătoare
Să te scarpine pe cap
Cu o bucată de lemn de fag.
Dacă vrea să scape
De gura mea
Să ne dea
S-avem ce bea.