Prin pitorescul şi ineditul ei, „Sântilia” (20 iulie) atrăgea an de an un număr important de participanţi
Acest admirabil festival al dansului, portului şi obiceiurilor populre nu este nimic altceva decât o „nedeie mocănescă” a mocanilor de la poalele Nemirei şi Vrancei.
De sărbătoare, veneau băieţi din toate părţile – atât domnişori în straie de oraş, cât şi mocani în costume naţionale – pentru a-şi alege frumoasele mirese îmbrăcate în portul popular.
Treptat, prin adăugarea la caracterul iniţial de serbare populară a elementelor economice a luat naştere o nedeie-târg, o sărbătoare cu interesante manifestări de etnografie şi folclor românesc.
Deschiderea tradiţionalei sărbători se făcea cu „Brâul bătrânesc” şi „Hora Sântiliei” în mijlocul satului, în faţa Bisericii Neamului, de către bătrâni.
În ritualul acestei sărbători, care ţinea 3 zile, erau cuprinse întreceri le călăreţilor, trânte voiniceşti între flăcăi şi bineînţeles dansurile mocăneşti şi tradiţionalele preparate pastorale (bulz, zară şi pancoş, păpuşele din caş, urdă dulce, jintiţă, etc.).
A treia zi, când se serbează „Foca”, se văd rezultatele: băieţii cu alesele sufletului.

„Cât e ţara şi Ardealu’
Nu-i fecior ca poienaru’
Cât e soarele de sus
Fete ca-n Poiană nu-s.
Cine nu vrea ca să creadă
Vină la Poiană să vadă.”

(Mircea Ceanga)

Astăzi, semnificaţia „Sântiliei” s-a pierdut în mare parte, având loc doar o sărbătoare a cântecului, dansului poienăresc, a bucuriei şi tinereţii. Organizarea „Sântiliei” a fost reluată începând cu anul 1999, după zeci de ani de întrerupere (se pare că ultima a fost organizată în 1963). După serbările organizate în anii 2000,2001,2002,şi 2003 (cu sprijinul d-lui ing. Ciprian Nicolae Vrânceanu) a urmat din nou o perioadă de întrerupere până în 2007, când s-a reluat organizarea sub genericul „Sântilia de la Poiana Sărată – un nou început” având ca motto „Trei generaţii pe aceeaşi scenă”. Ca urmare a achiziţionării unor costume populare şi înfiinţării formaţiei de dansuri populare a copiilor „Mocănaşul”, pe scena acestei Sântilii au fost cei vârstnici care au păstrat tradiţia dansului poienăresc, copiii lor precum şi nepoţii lor, cei care s-au angajat să păstreze tradiţia poienărească. Bucatele tradiţionale: bulz şi sarmale au întregit atmosfera deosebită a sărbătorii. Seara a continuat jocul la căminul cultural unde poienarii au dovedit că nu au uitat jocurile lor.