În anul 1916, odată cu retragerea trupelor române din Ardeal, locuitorii din Poiana Sărată s-au retras. În zilele de 26-28 septembrie 1916 cam 90 % din populaţie s-a refugiat în Moldova, dintre aceştia făcând parte mai mult femei, copii şi bărbaţi peste 55 de ani, ceilalţi erau mobilizaţi. Dintre cei rămaşi pe loc, pe 2 bărbaţi, anume Gheorghe Căciuloiu şi G. Tărâţă au fost luaţi de Poliţia Militară, duşi pe pârâul Haloş, puşi să-şi sape singuri gropile şi apoi împuşcaţi, acuzaţi fiind de sătenii unguri că au fraternizat cu România, cu armata română. Pentru acest fapt, sunt enumeraţi primii între eroii poienari căzuţi în Marele Război în inscripţia de pe peretele nordic al bisericii satului.

Inscripţie pe şipotul de la vamă:

„ÎN TOAMNA LUI 1916 LA ACEST ŞIPOT S-A ROSTIT: ”PE AICI NU SE TRECE!”

TOT AICI PRIN ÎNŞELĂCIUNE S-A ÎNCHEIAT „ARMISTIŢIUL APEI – APA ESTE A TUTUROR”. ÎN ACEST FEL S-AU PUTUT REFUGIA CA DEZERTORI PESTE 150 DE FRAŢI CARE AU LUPTAT ALĂTURI DE NOI.”

Plachetă realizată de Lt. C. Munteanu, veteran al războiului de la 1916, care a luptat pe aceste meleaguri.

Cei rămaşi în sat au fost ridicaţi din zona frontului şi duşi în inima Ardealului (în special în ţinutul Făgăraşului), la Breţcu şi la Martănuş.

În toamna anului 1918 prin luna noiembrie cei rămaşi în viaţă, căci foarte mulţi au murit de tifos exantematic prin Pânceşti (pe malul Siretului, între Bacău şi Adjud), Roman, Paşcani, Bîlca (între Oneşti şi Adjud), Bârlad,… au început a se apropia de sat; primii sosiţi în sat, pe o zăpadă enormă, a fost familia Ardeleanu; deschizător de pârtie cu calul era Traian Braşoveanu, urma preotul din Oituz (care fusese luat din sat deoarece Maria – Maruţa – Ardeleanu murise în drum spre casă); aceasta a fost primul mort de după război înmormântat în cimitirul din Poiană.

Cum satul era distrus în proporţie de 80 %, reîntoarcerea din refugiu se făcea tare greu, oamenii neavând unde să stea, să se adăpostească.

Cei care au venit în 1919 au stat şi câte 2-3 familii sub un acoperiş. Calvarul refugiaţilor în cei 4 ani şi 4 luni de refugiu deşi mereu prezent în amintirea poienarilor nu i-a putut opri de la dorinţa restaurărilor.

La reîntoarcerea din refugiu s-au adunat la vetrele arse până prin 1924 circa 1000 de suflete, iar până prin 1932 satul se refăcuse complet, reclădindu-se şi biserica într-o formă mai monumentală.

În anul 1935, la 14-15 august, s-au organizat o serie de manifestari prilejuite de împlinirea a 19 ani de la intrarea României în razboi. Ziarul „Universul” a publicat un articol de la aceste manifestari, articol redat în cele de mai jos:

Articol aparut în ziarul „Universul” nr. 229 din din 21 august 1935

Poiana Sarata, Oituz, 17 august. Localitatile istorice Poiana Sarata si Valea Oituzului, care au fost poarta de rezistenta timp de 18 luni contra puhoaielor inamice în timpul razboiului de întregirea neamului, au fost în zilele de 14 si 15 August frumos învesmântate, asteptând solia fostilor luptatori cari acum 19 ani au facut primul pas pentru desrobirea Ardealului.
Initiativa a fost a d-nei Camelia Cornescu Achimescu, presedinta „Asociatiei surorilor de caritate de razboiul din România” care a gasit tot sprijinul la d-nii Dr. Varleriu V. Bidu, prefectul judetului Trei Scaune si general Stavrescu Vladimir, comandantul centrului de instructie al infanteriei din Sfântu Gheorghe.
Înca din zorii zilei de 14 August, poporul din întreaga regiune a venit pe Valea Oituzului, la Poiana Sarata spre a aduce un omagiu la mormântul primului ofiter erou, locotenentul Nicolae Macarie, precum si celor 1900 de eroi înhumati în cimitirul de acolo.
Miercuri 14 August trenul care ducea oaspetii din Bucuresti a sosit în gara locala (Sft. Gheorghe – n.n.) primit de autoritatile locale, în frunte cu d. Primar al orasului dr. Vasile Stanciu, d. Colonel Plesoianu dela centrul instructiei si reprezentantii tuturor autoritatilor.
Trenul a pornit apoi spre gara Bretcu, unde li s-a facut o frumoasa primire.

SOLEMNITATEA DIN CIMITIRUL BRETCU

Întreaga asistenta s-a îndreptat spre cimitirul celor 257 eroi înmormântati la cimitirul din Bretcu, unde s-a oficiat un parastat de pr. Protopop Aurel Nistor.
Dupa oficierea parastasului, parintele protopop Aurel Nistor evoca amintirea trecutului plin de jertfa.

cap. Invalid Constantinescu a recitat oda eroilor, dupa care a aratat ca la acest cimitir se afla înmormântat si locotenentul Carp, fiul lui Petre Carp. Muzica militara a intonat o rugaciune.

Toti pelerinii s-au îndreptat apoi spre Poiana Sarata-Oituz, unde li s-a facut o primire frumoasa. Multimea îmbracata în haine de sarbatoare asteapta cu nerabdare pe cei care si-au amintit cu atâta dragoste de eroii cazuti în luptele de aici. La sosirea în sat, un grup de treizeci flacai au întâmpinat pe oaspeti calari având în frunte drapelul.
La sosirea în comuna, parintele protopop Ioan Rafiroiu a salutat pe oaspeti, în numele comunei. A mai vorbit d. Dumitrescu prim pretorul plasii Tg.-Secuesc.
D. colonel Fotescu, delegatul „Cultului eroilor”, aminteste serviciile aduse eroilor pe câmpul de lupta, de surorile de caritate.
La sosire s-a facut un serviciu religios la mormântul eroului locotenent Macarie.

ASISTENTA

Au luat parte la aceste comemorari toate autoritatile, în frunte cu d. Prefect al judetului Trei Scaune dr. Valeriu V. Bidu, d-na Camelia Cornescu Achimescu, presedinta „Asociatiei surorilor de caritate” din razboiu, d. Colonel Plesoianu, reprezentantul garnizoanei si centrului de instructie Sft. Gheorghe, d. colonel Fotescu, delegatul „Cultului Eroilor” si al Ministerului Apararii Nationale, d. Vasile Stanciu primarul orasului Sft. Gheorghe, clerul din aceasta regiune în frunte cu parintele protopop Aurel Nistor din Sft. Gheorghe, d. dr. Ioan Culca presedintele „Astrei” din Covasna, d. Capitan invaid Constantinescu Ioan, presedintele „Actiunei patriotice”, d-nii C. Cosma si N. Buzea rev. Scolari, d. Nastase primarul orasului Tg. Secuesc, d. Avocat Gheorghe Mosoiu delegatul voluntarilor din Trei Scaune, parintele protopop Ioan Rafiroiu din Poiana Sarata, d-na Macarie, sotia locotenentului erou Macarie Nicolae, d-nii lt. Colonel Gustav, maior Birt, capitan Poaten, comandantul legiunei jandarmi Trei Scvaune, capitan Ardeleanu, capitan Reileanu, delegatul regimentului 13 infanterie din care a facut parte eroul Macarie, d. Gociman, d-nii primpretor Gheorghe Pacurar, Menciu, Dumitrescu, atc., etc.
La acest pelerinaj au mai luat parte reprezentantii diferitelor societati cu drapele precum si câteva mii de oameni.

PROCESIUNEA DIN NOAPTEA DE 14-15 AUGUST

ALARMA SI RECONSTITUIREA LUPTEI DIN NOAPTEA DE 14-15 AUGUST 1919

La ora 22.30 s-a facut reconstituirea luptei din noaptea de 14-15 August 1916 de un detasament din centrul 1 de instructie al infanteriei din Sft. Gheorghe, sub comanda lt. Ignat Petre. S-a simulat atacul cu trei patrule care au atacat garda inamica în fata bisericii, continuând atacul asupra localitatii, sprijiniti fiind de mitraliera si apoi cu strigate, sunete de trompete si muzica, au înaintat pâna în dreptul fostei frontiere unguresti.
Dupa reconstituirea luptei, la orele 23-24 s-a facut un parastas la mormântul eroului locotenent Macarie Nicolae.
Parintele protopop IOAN RAFIROIU aminteste cum a cazut locotenentul Macarie, rapus de gloantele straine.

CUVÂNTAREA D-NEI ACHIMESCU, PRESEDINTA ASOC. SUR. CARITATE

Asociatia surorilor de caritate din razboi, în dezvoltarea programului adoptat de a tine vie constiinta nationala a hotarât sa sarbatoreasca pe rând primul erou cazut în marele razboiu, în diferitele tinuturi românesti pentru desrobirea fratilor si pentru afirmarea si pastrarea demnitatii nationale. Socotim acesti primi eroi – care au dat semnalul sacrificiului – drept simbul al românismului si al constiintei nationale, îi socotin o scntee care s-a transformat apoi în flacara uriasa care a pârjolit pe dusmanul provinciilor noastre furate de atâta vreme.
Aducându-ne aminte de primul erou cîzut pe câmpul de lupta din razboiul de întregire, locotenentul Macarie Nicolae, primul care a dat vestea desrobirei, am luat initiativa sa comemoram în aceste zile pe acest erou, care cu sacrificiul vietii sale a facut ca fostul hotar sa dispara. Tot acum sarbatorim alaturi de locotenentul Macarie si pe cei 1900 de eoi cazuti în luptele ce s-au dat aici.

CUVÂNTAREA D-LUI PREFECT DR. V. BIDU

În nopatea de 14-15 August 1916 oastea româna îndeplineste porunca stramosilor, pleaca în valuri cu un admirabil elan si însufletire, la desrobirea pamântului scump si la statornicirea hotarelor pe harta Europii.
Asa a pornit si eroul locotenent Macarie Nicolae în fruntea companiei sale, ducând în inima lui dorinta fierbinte de a-ti vedea fratii desrobiti si neamul sau unit.
Cu dispretul mortii în sânge, înflacarat de dragostea de patrie, cu caldura frateasca, prin extrema încordare cu sufletul sau de ostas si mâna lui vânjoasa rupe zagazurile milenare despartitoare de frati.
În aceasta sublima clipa, de cel mai înalt patriotism, locotenentul Macarie moare lovit în piept de un glonte de dusman înainte înca sa fi putut strânge la pieptul sau cald pe unul din fratii lui desrobiti.
El moare senin si împacat, scriind cu sângele lui cald, primul si cel mai glorios capitol din epoca marelui razboi al întregirii neamului Românesc.
Stând în fata mormântului locotenentului Macarie, noi n-am venit sa-i deplângem soarta, ci cu adânca evlavie, am venit sa prea marim fapta lui eroica si sa-i aducem omagiul de adânca veneratie pentru ca a stiut sa se jerfeasca pentru a lasa patriei si tuturor generatiilor care îi urmeaza, mostenirea unui tezaur sufletesc atât de înaltator si pretios.
Mormântul lui este icoana care profileaza luminos si vibrant întregii natiuni simbolul jertfei supreme si al încrederii în eternitatea unirei noastre.
Amintirea lui va ramânea vesnic nepieritoare iar mormântul sau scump va fi pentru totdeauna înconjurat de dragostea si veneratia unui neam întreg.

ALTE CUVÂNTARI
D. capitan Raileanu, delegatul Regimentului 13 Infanterie, din care a facut parte eroul, arata cum acest regiment a ocupat Valea Slanicului si a Oituzului si cum în noaptea de 14-15 August 1916, la primele semnale de goarna si danganit de clopot, voinicii acestui brav regiment au trevut vultureste peste fosta granita. Acea memorabila si istorica noapte a trebuit sa poarte pentru Regimentul 13, pecetea de sânge prin moartea eroului Macarie.
Jertfindu-si viata pe câmpul de onoare, el sta în fruntea coloanei de eroi ai regimentului cazuti pe diferitele câmpuri de batae. Locotenentul Macarie a trecut în lumea vesnica în chip maret. Supremul sau sacrificiu împreuna cu al tuturor celor cazuti în marele rasboiu formeaza pentru noi ca si cei ce ne vor urma, sublimul îndemn la sfânta datorie a apararii patriei.
D. colonel Fotescu, delegatul „Cultului Eroilor” si Ministerului Apararii Nationale multumeste tuturor acelora care s-au straduit sa dea acestei serbari un caracter atât de înalt. Muzica centrului de instructie Sft. Gheorghe a cântat Imnul Eroilor.

SOLEMNITATEA DELA 15 AUGUST
În dimineata zilei de 15 August s-a savârsit serviciul divin la biserica din Poiana Sarata, ofociat de un sobor de preoti, raspunsurile fiind date de corul despartamântului „Astrei” din Covasna.
La ora 11 s-a format o procesiune spre mormântul eroilor cazuti pe câmpul de lupta, unde s-au înhumat ramasitele eroilor ce au ramas prin munti. Dupa oficierea unui serviciu religios, s-au tinut cuvântari. Primul a luat cuvântul parintele protopop Aurel Nistor din Sf. Gheorghe, care spune ca în aceasta zi, toti acei eroi pentru care nea-m rugat sunt vii în sufletele noastre si am venit sa îndeplinim o porunca a sufletului nostru.
O fetita a recitat apoi poezia „Din rasboi”.
Dl. Dr. Valeriu Bidu, prefectul judetului Trei Scaune, a spus:
„ Astazi se împlinesc 19 ani de când armata româna a pornit sub comanda marelul sau capitan Regele Ferdinand la lupta grea de întregirea neamului românesc. Cele mai glorioase pagini ale epocii marelul razboi pentru întregire aici la Oituz le-a scris prin vitejia sa legendara ostasii români, Oituzul este simbolul rezistentei neamului.
Era în toamna anului 1916 când puhoiul cotropitor al armatelor germane unite cu cele austro-ungare, forteaza trecerea prin pasul Oituz pentru ca revarsându-se în câmpiile Moldovei, sa învaluie armata din Muntenia si astfel sa frânga armata româna în doua.
Dar ostasul român a stat neclinti, facând din pieptul lui gol, un zid de aparare mai tare decât granitul.
Toate valurile impetoase ale potopului vrajmasesc au fost înfrânte.
Ostasul român a dovedit ca puterea lui de rezistenta este mai mare decât forta navasitoare a dusmanului.
În vara anului 1917 acelas dusman a vrut ca la împlinirea unui an de la intrarea României an rasboiu sa ne scoata din lupta si sa dicteze pacea de la Iasi.
Pentru a doua oara însa ostasul român a rezistat si nu s-a pravalit. Cu trupul sau viguros în care clocoteau veacuri de viruti rasboinice, de oteliri stravechi care l-au înfratit cu glia stramoseasca, a facut dovada deplina si definitiva ca „Pe aici nu se trece”.
Evocând aceste sublime momente din istoria merelui rasboi, cu capetele plecate stam în fata mormântului comun al eroilor dela Oituz care au stiut, murind, sa scrie cu virtutile lor ostasesti cea mai glorioasa pagina a rasboiului nostru de întregire.
Daca toate trec si toate se uita în lumea aceasta, sacrificiul glorios al eroilor dela Oituz este si va fi vesnic, fiind pecetluit cu sângele lor pe pamântul pe care l-au aparat.
Dl. Col. Plesoianu, dela Centrul de instructie Sft. Gheorghe, evoca amintirea clipelor din rasboiu, facând istoricul luptelor date aci si eroismului soldatilor români în rasboiul de întregire. Se adreseaza tinerilor ostasi sa ia pilda dela eroii cazuti pe câmpul de lupta.
D. capitan invalid Constantinescu Ioan, presedintele „Actiunii patriotice” arata cum din ranile sângerânde ale ostasilor nostri s-a nascut floarea libetratii poporului românesc. Astazi îndreptam rugi fierbinti catre bunul Dumnezeu ca sa reverse peste toti cei ce au pus picatura din sângele lor li prinos din sufletele lor, puterea care face sa viseze si sa traiasca rodul hranitor al românismului.
Mai vorbeste apoi un orfan de rasboiu din Poiana Sarata.
S-a facut dupa aceasta înhumarea osemintelor în bataia armelor si în sunetul corurilor.
A urmat un banchet la care a luat parte multa lume, tinându-se cu aceasta ocazie cuvântari în care s-a subliniat munca depusa de fiecare pentru reusita acestor înaltatoare serbari de care aceasta regiune n-a avut parte de la rasboi încoace.
În cuvântarile timute s-au adus elogii presei care întotdeauna a dat concursul la atari manifestatiuni.

 

Până în 1940, satul număra 1930 români şi unguri 156.