Iată cum era descris satul în anul 1928 de către profesorul G.M.Raşcu în cartea sa „Poiana Sărată – Oituz”:

„Gospodăriile mocăneşti se înşiră de o parte şi de alta, lăsând între ele străzi înguste care urcă până pe munte sau coboară la Oituz.

Casele sătenilor sunt construite într-o arhitectură ţărănească specifică locului, îmbinată cu cea ardelenească şi cu cea modernă; acestea se întâlnesc în două forme constructive: cu tindă şi două camere laterale, cu cerdac în faţă, iar a doua variantă este casa în formă de L cu 4 sau 5 camere şi cerdac. Acestea sunt aşezate pe temelii de piatră extrasă din carierele de pe valea Cernicăi, scheletul fiind construit din lemn din bârne de brad legate între ele tot prin încheieturi din lemn. Exteriorul se tencuieşte cu ciment sau lut; aceste case ţin cald iarna, iar pe timp de vară sunt foarte răcoroase.

Interiorul camerelor este amenajat în stil naţional, cu două paturi în mijloc, acoperite cu lăicere, dulapuri pentru haine, blidarul (dulap pentru veselă şi sticlărie), masă, canapeiul, etc. Pereţii sunt ornamentaţi cu lăicere ţesute frumos, iar la ferestre se folosesc perdele ce acoperă geamul de sus în jos până la jumătate, la fel ca în ţările nordice.

În apropiere se înalţă şurile – construcţii robuste din lemn de brad care servesc pentru adăpostul animalelor şi depozitarea fânului şi cerealelor. .Casele au un „târnaţ” sau un cerdac – un fel de terasa, un „şiteu”-bucătăria de vară, în faţa fiecărei case există o mică grădiniţă cu flori şi de obicei câte o bancă unde sătenii se mai „hodinesc” după o zi lungă de muncă.

Astăzi mai sunt în sat puţine case ca cele descrise mai sus ; s-au ridicat numeroase case din cărămidă iar arhitectura este foarte variată, departe de specificul local, puţini mai sunt cei care în zilele de vară mai stau seara „la poartă”, aşteptând să vină ciurda de vaci de la păscut sau sporovăind despre cele petrecute peste zi prin sat. „Gospodării” în adevăratul sens al cuvântului sunt din ce în ce mai puţine, înmulţindu-se „casele de vacanţă”, locuite temporar . Construcţia casei se compune din două camere despărţite printr-o tindă prin care se pătrunde din afară. În faţa casei se află cerdacul bine evidenţiat la casele mai vechi iar la cele mai noi atrage atenţia lipsa parapetului. Amplasarea contrucţiei pe lat este de nuanţă transilvăneană, imprimând curţii un aspect de incintă căreia îi lipseşte împrejmuirea masivă de zidărie dinspre stradă, aceasta fiind înlocuită cu moldovenescul gard din lemn nu prea înalt care lasă privirea liberă. Se remarcă în primul rînd casa de locuit aşezată întotdeauna cu latura scurtă spre stradă de cele mai multe ori formând o latură a incintei şi ănaintând până către stradă, gardul lipsind adesea. Locuinţa se continuă adesea cu chilerul sau bucătăria de vară (şiteul), făcând legătura cu cealaltă construcţie principală a gospodăriei: adăpostul pentru vite care respectă întocmai dispoziţia în plan a încăperilor de locuit şi anume: tinda este înlucuită cu un spaţiu deschis pe latura dinspre curte şi foloseşte pentru adăpostul uneltelor de muncă, lemnelor sau căruţei. Alteori bucătăria de vară este aşezată paralel cu casa de locuit, pe partea cealaltă a curţii. De o parte şi de alta se află grajdul şi respectiv hambarul, care uneori estetransformat în încăpere de locuit. Podul este supraînălţat cu un parapet din bârne.