Imaginile color de mai sus sunt din excursia pe care am făcut-o pe 29 noiembrie 2009 împreună cu Ionuţ Ceanga şi sub călăuzirea domnului vasile Bogdănescu, pe Piatra Runcului, vârful care domină malul drept al Oituzului în dreptul satului Poiana Sărată. După părăsirea Drumul Nemţilor, pe tot traseul vechii graniţe care ne însoţeşte până la Piatra Runcului, muntele este plin de urmele tranşeelor şi fortificaţiilor din primul Război Mondial. Până la Piatra Runcului am făcut 2 ore şi jumătate – 3 ore de la plecarea din sat iar la coborâre un pic mai mult, deoarece ne-am abătut şi pe la Coliba lui Cârlan, un om din sat care s-a facut pustnic şi şi-a petrecut zilele în această colibă până spre bătrâneţe, când a coborât în sat.

Pentru cei care doresc să se cazeze în Poiana Sărată există mai multe pensiuni agroturistice: Oky şi Erika, Leurdiş, Poiana Sărată, Eva, amănunte despre tarife şi condiţii de cazare existând pe internet.

Pentru a întregi farmecul inedit al aşezării rurale, natura a înconjurat satul cu un mare număr de obiective turistice; acesta este legat de Munţii Vrancei şi Nemira prin multe poteci care pornesc mai ales de pe văile pâraielor care se umesc aici cu râul Oituz. Ele trec peste munţi acoperiţi cu fagi şi molizi, cu poieni verzi însorite de-a lungul cărora se aştern covoare de iarbă şi flori.

Excursiile pe aici sunt nespus de plăcute. Traseele sunt, în general, lungi, uneori străbat locuri de o frumuseţe sălbatică, dar fără dificultăţi alpine. Regiunea este populată de o faună foarte bogată – abundă vânatul sălbatic: urşi, mistreţi, râşi, cervide şi altele.

Iubitorii de drumeţie vor găsi aici satisfacţii depline. Nu sunt marcaje şi cabane, în schimb drumurile, adăposturile forestiere, stânele de munte, casele de vânătoare sunt foarte frecvente şi constituie popasuri plăcute. Orice turist poate face oricând o călătorie dintre cele mai pitoreşti şi originale pe următoarele trasee:

1) Valea pârâului Brezaia – vârful Chişauş – Poarta Vânturilor de la Nemira (1650 m) – vârfurile Cerbu şi Pufu – Slănic Moldova (2-3 zile)

„… de sus te strigă vârfurile munţilor Cerbul şi Puful să-ţi arate poienile lor înflorite şi largile lor privelişti, peste clocotişul codrilor, înspre Poiana Sărată de la trecătoarea Oituzului şi înspre Poarta Vânturilor de la Nemira Mare”

Al. Vlahuţă – România pitorească

…Nemira – numele său de legendă îi înnobilează trupul transmiţându-i gingăşie, culoare…

A îmbătrânit Nemira peste noapte?

Nicidecum! S-a înveşmântat doar în haina-i argintie, pufoasă…

Povestitorul Nicolae Gane ne-a lăsat în nuvela “2 zile la Slănic” amintiri din viaţa staţiunii din jurul anilor 1890-1900, cu frumuseţea ei sălbatică, cu “stâncile cele fioroase, care stăteau atârnate deasupra capetelor călătorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sărată, petrecerile ori plimbările la Cascadă, vânturişul cel turbat al apei…”

La nord de staţiune se ridică, cu pante puternice, muntele Pufu (936 m) care lasă în jurul său o largă suprafaţă (850 m) de la care pleacă o culme slab ondulată – Zarea Cheşcheşului, ce se lasă spre Valea Dofteanei, iar spre nord-est o altă culme, de aceeaşi înălţime, ce duce spre marile altitudini ale munţilor Şandru şi Nemira. Tot pe partea stângă a Slănicului, de la vârful Pufu, peste pârâul cu acelaşi nume, se întinde Coama Cheşcheşului – un plai neted ce duce, prin două trepte, tot la muntele Şandru Mare.

Pe partea dreaptă a văii Slănicului, în dreptul confluenţei cu Pârâul Pescarul, se ridică vârful Cernica (955 m). Pe acceaşi parte, chiar lângă staţiune, se desfăşoară o culme scurtă cu vârful Cerbu (910 m), Păltinişul (1015 m) şi plaiul neted al Dobrului (832 m). Afluenţii pe dreapta ai Slănicului sunt: pârâul Pescarul, pârâul Sărata, pârâul Dobru, pârâul Piscului, pârâul Cerbului, pârâul Şurei.

În Slănic se pot vizita:

– Biserica din parc, ridicată între 1927-1929 de soţii Axinte şi Maria Pandrea pe locul fostei bisericuţe de lemn, clădită în 1810 de Mihalache Spiridon, descoperitorul izvoarelor tămăduitoare de aici; – Zona izvoarelor, izvorul “300 de scări”, cascada, până la Poiana Căprioarelor (Cheşcheş);

– Cazinoul, hotelurile Perla şi Flora, Pavilionul “Racoviţă”, sera.

2) Valea pârâului Cernica – Izvorul mineral „Puturosul” – cascada „Apa pe piatră” – Slănic Moldova (6 km – o zi)

3) Valea Haloşului –Măciucaşul – Piatra Runcului (1108 m) – Coarnele – Fata moartă – Scutaru – Mânăstira Caşin (25 km – 2 zile).

Fata moartă

„… în timp de pace era un plai minunat, unde îşi dădeau întâlnire, nesupăraţi de nimeni, cerbii şi căprioarele, lupii şi mistreţii, vulpile şi toate sălbăticiunile. Veveriţele ţâşnind din copac în copac în salturi nebuneşti, cocoşi sălbatici trezind depărtările cu glasurile lor caraghioase…

Zmeuriş pentru urşi, iarbă grasă, izvoare limpezi… codrii călcaţi numai de fiare; natura stăpână fără… progres şi civilizaţie…

Pentru cei din părţile locului, „Fata moartă este o legendă. O legendă tristă:…

De mult, o fată mai frumoasă decât toate fetele din şapte sate era în dragoste cu un flăcău. Prins cu arcanul şi dus la oaste, flăcăul dezertează de dorul fetei şi, înfruntând legea, vine într-o noapte acasă. Dă ştire mândrei lui, se ascunde în munţi şi pe poteci cunoscute numai de dânşii, îşi duc, furişându-se, dragostea lor vinovată…

Hăituit, dezertorul se face haiduc, iar haiducul stăpâneşte munţii şi văile Caşinului.

Codrii şi ibovnica îi sunt prieteni şi gazde.

Se înjghebează poteri, fata îi dă de ştire şi, în dragostea ei, nu vrea să-l părăsească. Încercuiţi, ajung pe un plai, hotar în hotar cu ţara nemţească.

Fără scăpare, îşi ridică viaţa şi când potera strânge laţul, găseşte pe plai fata înjunghiată, iar haiducul zdrobit în prăpastie…”

Ioan Missir – Fata moartă…

Mânăstirea Caşin, ctitorie a domnitorului Gheorghe Ştefan (1653-1658) se spune că a fost ridicată într-o sigură vară, folosindu-se 800 de robi.

Tot domnitorul Gheorghe Ştefan aduce în zonă, pentru a-şi popula moşia, ţărani din Muntenia şi Transilvania, veniţi din Rucăr şi Dragoslavele, care întemeiază satul Caşin de azi.

4) Valea pârâului Lipcheanu – Plaiul Zboinei – Lepşa – Tulnici – Focşani (6 zile)

„Propriu vorbind, excursiile în Munţii Vrancei încep de la Soveja. Până aici turiştii străbat marea şi frumoasa regiune de dealuri înalte care formează „ţara Vrancei”. În fundalul ei se înalţă ca un decor măreţ şi astăzi, pornind de la valea Buzăului până la Oituz, pe o distanţă de 60 km, Munţii Vrancei care formează curbura Carpaţilor, cu vârfurile lor cele mai înalte Goru (1783 m) şi Lăcăuţi (1777 m). Relieful Munţilor Vrancei este foarte frământat cu coaste prăpăstioase, cu văi înguste ca nişte canioane, dar şi cu plaiuri întinse. Pe toată întinderea Munţilor Vrancei nu există nici o trecătoare spre Transilvania [nn: în ultima vreme s-a amenajat în condiţii acceptabile drumul Târgu Secuiesc-Tulnici].

În schimb, ciobanii trec deseori dincolo, în Ţara Bârsei, pe potecile de munte croite pe văile strâmte ale pâraileor şi pe picioarele de plai.

Printre obiectivele turistice pe care le pot cunoaşte cei care urcă Munţii Vrancei prin Soveja, trebuie să pomenim comuna Vizantea, unde se află o mânăstire, ctitorie a domnitorului Ieremia Movilă (1565-1606), muzeul şi Mausoleul Soveja, cabana turistica Zboina.

În afară de acest drum, turiştii pot ajunge în inima Vrancei şi de la Berca şi Vidra până la Tulnici şi Soveja. Cei dornici să drumeţească pe munţi de la Năruja vor parcurge un drum de 18 km prin văi şi peste culmi până la cele din urmă sate de sub munte – Nereju şi Herăstrău – de unde pot începe ascensiunile specifice Vrancei cu trasee lungi, care par grele la prima vedere, dar care până la urmă se dovedesc a fi nu numai deosebit de frumoase, dar şi lipsite de dificultăţi…”

Din punctul “Lipcheanu” se ramifică un drum forestier de circa 30 km lungime care pătrunde prin pasul Stânişoara (1250 m) în bazinul superior al Putnei. Cu 3 km înainte de satul Lepşa (situat pe DN 2D) acesta se racordează la DJ 205F (Şuşiţa-Câmpuri-Soveja-Lepşa).

România-Ghid

Accesul turistic se poate face prin:

Drum forestier ramificat:

Poiana Sărată – culmea Oituz cu ramificaţii spre casa de vânătoare Lepşuleţ – Soveja şi spre Gura Lepşuleţului – Gura Lepşei.

Drum petrolier – porneşte din DN 11:

Poiana Sărată (punctul Lipcheanu) – sub vârful Clăbucul (1362 m) – Plaiul Zboinei – Valea Lepşa – Gura Lepşei amonte de satul Lepşa; drumul este pietruit şi este folosit de autocamioanele care transportă buşteni la fabrica de cherestea de la Oituz; lung de aproape 15 km, drumul străbate o diferenţă de nivel apreciabilă, pe care o învinge şerpuind în peste 70 de serpentine şi oferind o deosebit de spectaculoasă vedere panoramică asupra înălţimilor din împrejurimi.

5) Valea Oituzului – camping – cascada Caraslău – păstrăvăria Oituz – Moghioroş – Hanul Lina – Breţcu.

În periodicul „Erdely” , anul I, nr. V(iunie-iulie 1892), Gyarfas Gyozo, inginer regal al oraşului Sf. Gheorghe îşi redă impresiile călătoriei în pasul Oituz ( pag. 193-203), descriindu-l dinspre Oituzul Ardelean către Poiana Sărată:

„Doi kilometri mai la vale (n.n. de confluenţa Caraslăului cu Oituzul) se află locul numit „Gylkos”. Pe partea dreaptă se mai văd urmele unor ridicături de pământ şi şanţuri. E locul în care, în anul 1788, secuii de pază au fost măcelăriţi de turci. ( De aici vine şi numele locului). Cu această incursiune, „lumea turcească” din Ungaria a luat sfârşit.

Spre Poiana Sărată, valea se lărgeşte şi pe stânga apare pârâul Gyertyanos care constituie pârâul de hotar dintre proprietatea Breţcului şi a Poienii Sărate. … Pe unul din şirurile de munţi din sat, în anul 1867 s-au construit fortificaţiile de hotar” (n.n. e vorba despre Coasta bisericii în stânga şi Măciucaşul în dreapta, dealuri pe care s-a creat un culoar despădurit).

Valea se lărgeşte astfel încât locuitorii pot cultiva porumb şi alte plante folositoare pe mici fâşioare de pământ. Poiana Sărată a luat fiinţă în anii 70 ai secolului trecut. Locuitorii sunt din principatele dunărene şi au plătit oralului Breţcu taxe până când au achitat datoriile.

Satul şi-a luat numele de la izvoarele sărate aflate în număr mare în apropiere. Datorită monopolului de stat al sării, aceste izvoare au fost astupate dara apa lor s-a prelins printre pietre şi s-a risipit. Piatra exploatată în sat este foarte bună pentru construcţia drumurilor.

În satul Ferăsătrău se află o fabrică de ciment cu moară de piatră şi uscătorie întinsă, proprietar fiind bancherul Negropontes.

Lângă hotarul din Poiana Sărată se exploata petrol. Exploatarea a fost începută de Union Bank care a forat până la 150 m, dar cum lucrurile nu au mers bine, exploatarea a fost preluată de Lender Bank. În prezent (n.n. – 1892) forajul este oprit.”

“Drumul pe şosea este o feerie din poveşti. Oricât de pretenţios ar fi cineva, e imposibil să nu-l impresioneze. La 5 km de Poiană se află cascada Caraslău, formată de pârâul cu acelaşi nume şi se aruncă în Oituz pe malul stâng.

Vizitatorii din Poiană vin adesea aici să ia dejunul pe o vreme frumoasă. Cişmelele cu apă cristalină sunt foarte dese aici, chiar pe marginea şoselei ce trece pe lângă zidurile cetăţii lui Rackoczi, ale cărei ruine se profilează printre brazi acolo unde pasul Oituzului este mai îngust. În satul Oituz… o clădire de piatră chiar în mijlocul satului arată vizitatorilor vechea vamă a Oituzului, înainte de existenţa satului Poiana Sărată.

La Breţcu se poate merge prin Oituz urcând în 16 serpentine muntele Moghioroş (Aluniş) pe care se află un frumos complex turistic – Hanul Lina. Satul Breţcu (670 m altitudine) se află aşezat pe locul unui vechi castru roman. Săpăturile au fost făcute după primul război mondial sub conducerea d-lui Panaitescu din Cluj. În centrul acestei localităţi se află casa memorială a revoluţionarului de la 1848, Gabor Aron. Şoseaua taie de-a dreptul prin sate secuieşti până la Târgu Secuiesc”.

G.M.Raşcu – Poiana Sărată

La ieşirea din pasul Oituzului spre Moldova, pe partea stângă a drumului naţional, la 5 km de satul Oituz, a fost identificat un turn de pază roman (burgus) de formă patrulateră. În interiorul turnului au fost găsite cărămizi cu ştampila unităţilor militare Cohors I Hispanorum şi Cohors I Bracaraugustanorum.(91)

6)Poiana Sărată – Grozeşti (18 km) – Oneşti

Într-un cadru natural deosebit de pitoresc se află aşezat satul Hârja, sat de mocani din partea Rucărului şi Dragoslavelor, sat care apare ca o înşiruire dezordonată de case de-a lungul şoselei, pe o distanţă de 3 km.

În centrul satului se ridică Biserica construită din piatra vechii vămi a Oituzului.

Drumul continuă printr-un şes cultivat cu porumb pe lângă un izvor care gâlgâie bogat, zvârlind apa în sus ca un gheizer, cu emanaţii de gaz metan care arde continuu, până în satul Ferăstrău (cel mai important punct de extragere a petrolului din valea Oituzului) şi satul Grozeşti.

Grozeşti (Oituz) – sat mare ilustru prin luptele care s-au dat aici în timpul primului război mondial, este atestat documentar de pe vremea lui Alexandru cel Bun, de prin 1410.

După cum reiese din cartea ctitorului şcolii româneşti de chimie, doctorul Istrate – „Sarea din sarniţele României”, la Grozeşti s-ar fi extras sare încă de pe la 1380. Renumele de sarniţă a decăzut în timp, mai ales după ce a început exploatarea intensă a sării din masivul Slănicului.

Azi, satul Grozeşti şi-a căpătat renumele în ţară prin livezile de pomi fructiferi şi faimoasa ţuică dublu rafinată pe care localnicii o obţin din perje brumării.

Grozeştii sunt renumiţi şi ca o localitate în care s-au păstrat frumoase tradiţii populare. Ceramica de Grozeşti – aici fiind principala zonă de olărit a judeţului Bacău – nu este cu nimic mai prejos decât ceramica de Marginea – localitate situată în nordul Moldovei.

Cine intră într-o casă de om gospodar din Grozeşti găseşte alături de numeroase obiecte ale civilizaţiei moderne şi diferite ustensile tradiţionale de uz gospodăresc lucrate cu măiestrie sau chiar pirogravate: ştiubeie, tescuitoare, păcorniţe, văcălii din scoarţă de copac…

„Ca să vezi ce poate face un gospodar pe pământul său, nu e nevoie să mergi în vest în Olanda sau în Danemarca. E de ajuns să mergi până la Grozeştii Oituzului şi să vizitezi gospodăria ţăranului Ion Procopie”

Nicolae Iorga

De asemenea, alături de obiecte de mare interes turistic ca Biserica Ortodoxă (sec. al XVIII-lea), Biserica Catolică (sec. XX se întâlnesc la tot pasul meşteşugari, folclor, piue de apă, dârste…

La Oneşti se poate vizita Mausoleul de piatră cu un osuar şi un mic obelisc de piatră, construit de „Aşezământul naţional pentru cultul eroilor din Bucureşti” între 1940-1941 şi închinat eroilor căzuţi în Războiul de întregire în 1916-1918.

Sperăm ca anii ce vin să aducă Poiana Sărată în centrul atenţiei unor inimoşi care să marcheze trasee turistice spre Slănic Moldova şi spre zona Vrancei, astfel ca acestea să devină accesibile publicului larg.