Composesoratul a funcţionat la începuturile sale, încă d ela întemeierea satului, sub forma unui consiliu al cărui rol era să administreze terenurile împădurite şi păşunile din afara vetrei satului. Trebuie reamintit faptul că în anul 1823, atunci când s-a întocmit contractul de arendă între cele 24 de familii de români şi Regimentul secuiesc de graniţă, s-a presupus, aşa cum era şi firesc, că acest regiment în calitate de arendaş este proprietarul de drept al acestui teren. După desfiinţarea regimentului de graniţă, oraşul Breţcu câştigă în instanţă dreptul de proprietate asupra acestui teren, aşa că poienarii începând cu 1864 (probabil) plătesc arenda de 525 de florini către oraşul Breţcu (actualul sat a avut statutul de oraş între 1426 şi 1888).
Sub denumirea de composesorat de pădure înţelegem stăpânirea în indiviziune forţată şi perpetuă a unei întinderi de pădure, de către mai mulţi locuitori dintr-o comună. Composesoratele de pădure din Transilvania au dobândit un început de organizare prin Legea XIX, din anul 1898, lege adoptată de Parlamentul Ungariei. În această lege au fost cuprinse dispoziţiuni cu privire la reglementarea gestiunii economice a pădurilor composesorale. Aceasta nu înseamnă că înaintea acestei date nu au existat composesorate; prin legea din 1898 se crea doar un început de organizare internă.
Composesoratul Poiana Sărată este o formă asociativă a proprietarilor de păduri și terenuri cu vegetație forestieră care a luat ființă la sfârșitul sec. al XIX-lea, esența acestui mod specific de proprietate fiind următorul: terenurile cu vegetație forestieră (pădurile) și pășunile sunt administrate în comun ; membrii acestui composesorat sunt acei care, fiind proprietari de păduri și pășuni, decid să se asocieze, devenind coproprietari, pierzând însă dreptul de exploatare și proprietate individuală; terenul lor se ”topește” în terenul comun deținut de composesorat, iar odată intrat în această formă de proprietate un membru composesor nu mai poate ieși din ea niciodată; în plus, nici un membru composesor nu poate exploata în nume propriu masa lemnoasă, aceasta fiind administrată doar de către composesorat. Astfel, putem defini astfel forma de proprietate în composesorat: stăpânirea în indiviziune forţată şi perpetuă a unei întinderi de pădure/pășune, de către mai multe persoane, numite membrii composesori.
În funcție de mărimea terenului adus în composesorat, membrul composesor are, proporțional, drepturi de vot în Adunarea Generală (care este organul suprem de conducere al acestuia, format din toți membrii composesori) precum și dreptul la dividende în aceeași proporție (dividendele reprezintă partea – procentul – din profitul anual realizat de composesorat, care se repartizează membrilor composesori). O limitare a acestui drept de proprietate este faptul că terenurile din composesorat pot fi înstrăinate doar între membri, ele nu pot fi vândute în afara composesoratului. Conducerea operativă a composesoratului se face de către un Consiliu de administrație ales de către Adunarea Generală, consiliu care prezintă anual raportul de activitate în fața Adunării Generale.
Pe scurt, rolul composesoratului este strict de a adminstra fondul forestier și de pășunat ÎN INTERESUL MEMBRILOR COMPOSESORI, în limitele de competență acordate de lege (regim silvic și de pășunat stabilit prin amenajamentul silvic și pastoral) și de Adunarea Generală, cu scopul de a maximiza profitul obținut.
Istoric, composesoratele au apărut și existat doar în Transilvania, iar după 1918, legislaţia românească nu a oferit un statut clar formelor asociative menţionate.
După 1989, legislaţia românească a asimilat formele asociative (deci și composesoratele) categoriei asociaţiilor şi fundaţiilor, fără ca specificitatea organizării şi funcţionării acestora să fie ulterior aprofundată. Deosebirea esenţială dintre formele istorice asociative de proprietate asupra pădurii şi asociaţii (ONG-uri), este că primele au drept obiectiv administrarea unui patrimoniu uriaş, cu desfăşurarea de activităţi economice și au scop patrimonial, în timp ce asociaţiile (ONG-urile) – în general – sunt bazate pe voluntariat şi nu au scop patrimonial, deci principala diferență este tocmai scopul. Cea cu scop patrimonial urmărește obținerea unor câștiguri în urma desfășurării activității, cea cu scop nepatrimonial nu urmărește aceasta.
Faptul că formele asociative de proprietate a pădurilor (deci și composesoratele) nu au nimic de-a face cu regimul prevăzut de legislație pentru asociații și fundații (ONG) a fost înțeles destul de târziu, creând grave confuzii legate de conducere, litigii, contabilitate, etc. Un composesorat, de exemplu, nu are membrii fondatori, așa cum are o asociație. El a fost ”fondat” acum mai bine de o sută de ani de locuitorii satului. Cei care se prezintă la judecătorie pentru înregistrarea acestuia ca persoană juridică sunt MEMBRII COMITETULUI AD-HOC, lucru prevăzut clar le Legea 1/2000.
Extinderea prevederilor Codului silvic românesc asupra Transilvaniei, în anul 1923, determină obligația vechilor composesorate de a se reorganiza conform acestuia (elaborarea unui statut, înscrierea la judecătorie, etc). Și Composesoratul Poiana Sărată parcurge acești pași legali, iar în anul 1932 își fixează statutul precum și tabelul cuprinzând membrii composesori, suprafața deținută de fiecare în composesorat și, raportat la aceasta, numărul de voturi de care dispune în Adunarea Generală
Codul silvic român din anul 1910, cum şi modificările aduse acestuia prin legea din 18 Sept.1920, s-a extins pe tot teritoriul României, cu legea apărută în Mon. Of. Nr. 59 din 17 Iunie 1923. Fără îndoială, codul silvic a abrogat legea XIX, din anul 1898.
Prin Legea nr. XXII din 1873 (Legea coloniştilor) emisă de Parlamentul Ungariei se iveşte posibilitatea cumpărării de la oraşul Breţcu a întregii suprafeţe de teren arendată de poienari în 1823. Odiseea transferului de proprietate între comuna Breţcu şi Composesoratul Poiana Sărată, ca şi asociaţie a urmaşilor celor 24 de familii întemeietoare, este sintetizată într-un dosar aflat la ARHIVELE NAŢIONALE Covasna.
Documentul care adună sintetic povestea transferului de proprietate este cel reprodus mai jos (aflat la Arhivele Nationale Covasna). În acest document, pe coloana 2, data este trecută în forma an / lună / zi.
Astfel, vedem că la 3 ani de la apariţia legii care permitea poienarilor să cumpere terenul, se încheie un acord de pace cu breţcanii. Aşa cum se precizează într-un document din 1882,
„…în 7 iunie 1876 în faţa completului desemnat de Tribunalul regal din Târgu Secuiesc s-a făcut o înţelegere potrivit căreia oraşul Breţcu, recunoscând dreptul de răscumpărare pentru urmaşii de drept ai celor 24 de familii de români pentru întreaga suprafaţă a Poienii Sărate, amintitul teritoriu l-a îngăduit la răscumpărare pentru 12000 de forinţi ca sumă de răscumpărare, astfel că pe amintiţii urmaşi i-ar pune în proprietate.
Potrivit acestei înţelegeri, imobilele de la Poiana Sărată, cuprinse de la 1 la 251 în cartea funciară, ar trece în proprietatea urmaşilor de drept ai celor 24 de familii de români, anume pe seama composesoratului Poiana Sărată. Din această proprietate s-a întabulat greşit în cartea funciară numerele 7 şi 8 pe Poiana Sărată ca autoritate rurală, care suprafaţă reprezintă 18 părţi şi mai e în a 19-a parte proprietăţi individuale întabulate în cartea funciară.”
[deci, suprafaţa terenurilor aferentă acestor cărţi funciare reprezenta peste 18% din întreaga suprafaţă pe care Composesoratul trebuia să o răscumpere!].
Deci, transferul de proprietate pe seama Composesoratului Poiana Sărată asupra imobilelor cuprinse în CF de la 1 la 251 urma să se facă în schimbul plăţii a 12000 forinţi. Pe parcurs, însă, intervine o „greşeală”, astfel că imobilele din CF 7 şi 8 (deşi aparţineau de drept composesoratului) sunt întabulate pe Comuna Poiana Sărată, ca unitate administrativ-teritorială. Aceste cărţi funciare cuprindeau toate proprietăţile din vatra satului (mai puţin cele ocupate de case, curţi, grădini şi biserică), unele fâneţe şi păduri. Composesoratul este nemulţumit de această „naţionalizare” şi de aici începe o lungă luptă între comună şi Composesorat pentru câştigarea dreptului asupra acestor terenuri valoroase, mai ales datorită faptului că ele trebuiau plătite oraşului Breţcu de către composesorat, comuna neavând nici o obligaţie de plată.
Se fac intervenţii atât la nivelul Comitatului Trei Scaune (echivalentul judeţului de astăzi) cu reşedinţa la Sf. Gheorghe, cât şi la ministerul de resort. Deşi legea oferea posibilitatea obţinerii de împrumuturi de la bănci, cu dobânzi mici şi pe termen lung, Composesoratul se pare că a obţinut aceşti bani (12000 forinţi) de la Gheorghe „Duţu” Negoescu, în schimbul acordării acestuia a drep-
tului de cârciumărit al satului pe o durată de 10 ani, începând cu 1882.
Deşi achitase oraşului Breţcu întreaga sumă datorată, Composesoratul continuă demersurile pentru primirea terenurilor aferente C.F. 7 şi 8, astfel că la 6 mai 1882 se adresează reprezentanţei comunale Poiana Sărată (echivalentul consiliului local de astăzi) cu următoarea petiţie:
Stimată reprezentanţă comunală!
După cum onoratei reprezentanţe îi era cunoscut şi până acum, aşezarea Poiana Sărată s-a întemeiat în 1823 prin intermediul a 24 de familii de români. Potrivit contractului de întemeiere, acele 24 de familii au luat în posesiune întreaga suprafaţă a Poienii Sărate, pentru care cele 24 de familii şi urmaşii lor de drept, până în 1876, au plătit anual 525 fr. [florini – n.n.] arendă fără ca comuna Poiana Sărată ca şi autoritate rurală să fi contribuit cu ceva la această plată. Ca urmare, urmaşii de drept ai celor 24 de familii fondatoare, în baza articolului de lege XXII din 1873, considerându-se îndreptăţiţi la răscumpărarea întregii suprafeţe a comunei Poiana Sărată, au înaintat în termen legal acţiune de judecată între composesoratul Poiana Sărată şi comunitatea oraşului Breţcu în calitate de stăpân al pământului.
În 7 iunie 1876 în faţa completului desemnat de Tribunalul regal din Târgu Secuiesc s-a făcut o înţelegere potrivit căreia oraşul Breţcu, recunoscând dreptul de răscumpărare pentru urmaşii de drept ai celor 24 de familii de români pentru întreaga suprafaţă a Poienii Sărate, amintitul teritoriu l-a îngăduit la răscumpărare pentru 12000 de forinţi ca sumă de răscumpărare, astfel că pe amintiţii urmaşi i-ar pune în proprietate.
Potrivit acestei înţelegeri, imobilul de la Poiana Sărată cuprins de la 1 la 251 în cartea funciară ar trece în proprietatea urmaşilor de drept ai celor 24 de familii de români, anume pe seama composesoratului Poiana Sărată. Din această proprietate s-a întabulat greşit în cartea funciară numerele 7 şi 8 pe Poiana Sărată ca autoritate rurală, care suprafaţă reprezintă 18 părţi şi mai e în a 19-a parte proprietăţi individuale întabulate în cartea funciară.
Cum că composesoratul Poiana Sărată a promis comunităţii din Breţcu pentru răscumpărarea întregii suprafeţe o sumă de 12000 forinţi, data scadentă a acestei sume sosind, plata însă a sumei amintite în cea mai mare parte, care pe imobilul cuprins în cartea funciară nr. 7 şi 8 a Poienii Sărate, până când cu privire la imobilele asupra cărora planează întrebări, composesoratul a făcut demersuri pentru întabularea dreptului de proprietate, reprezentanţa să se aştepte că ar fi de preferat ca, comunităţii oraşului Breţcu să i se plătească întreaga sumă de 12000 forinţi şi să se ocolească cheltuielile unui proces.
Solicităm ca stimata reprezentanţă comunală să aducă o hotărâre a adunării în acest sens, potrivit căreia pentru rambursarea unui împrumut de 12000 forinţi de la o instituţie de credit pe 30-40 de ani, să se pună zălog imobilele 7 şi 8 întabulate în cartea funciară Poiana Sărată.
Anunţ cu această ocazie, în numele composesoratului, că pentru composesorat, imobilele 7 şi 8 cuprinse în cartea funciară Poiana Sărată sunt foarte importante şi pentru dreptul de proprietate, în caz de nevoie, se deschide proces împotriva comunei.
Poiana Sărată 1882 mai 6
În numele repezentanţei composesoratului,
Popovici Gyorgy m.p.
Onisim Irimia m.p.
(traducere Ana Dobreanu, Miercurea-Ciuc)
În 24 mai 1883 discuţiile privind litigiul dintre composesorat şi comună ajung până la minister, hotărârea nr. 30738 emisă de acesta fiind de „neaprobare pe loc” a trecerii la composesorat a imobilelor din C.F. 7 şi 8, cerând clarificări suplimentare, dar recunoscând în acelaşi timp că „neîndoielnic dreptul de proprietate se cuvine acestora, anume composesoratului”:
Nr. 30738
Comunităţii Comitatului Trei Scaune, Sfântu Gheorghe
Potrivit hotărârilor 117 respectiv 404 luate în şedinţele ordinare ţinute în 16 iulie 1879 şi 28 decembrie 1880 ale Consiliului municipal al comitatului, acea hotărâre a reprezentanţei comunale a comunei Poiana Sărată potrivit căreia imobilul răscumpărat prin intermediul composesoratului din Poiana Sărată de la Breţcu şi întabulat la numărul 251 în cartea funciară pe Poiana Sărată, referitor la corpurile 7 şi 8 ale imobilului care au fost greşit întabulate şi a aprobat trecerea lor pe composesorat a dreptului de proprietate, pe loc nu se aprobă ci, pentru rezolvarea problemei, pe cheltuiala composesoratului, s-au dispus noi clarificări ale situaţiei.
Această hotărâre a comitatului faţă de demersul composesoratului şi a hotărârii de mai sus a reprezentanţei o găsesc ca fiind potrivită (viabilă).
Deoarece, potrivit înţelegerii din 7 iunie 1876 între oraşul Breţcu şi composesoratul Poiana Sărată, imobilul 1-251 cuprins în cartea funciară a fost răscumpărat de la Breţcu de urmaşii de drept a celor 24 de familii care s-au aşezat iniţial acolo (întemeietoare), neîndoielnic dreptul de proprietate se cuvine acestora, anume composesoratului.
Deci, din acest imobil corpurile 7 şi 8 cuprinse în cartea funciară sunt întabulate pe comuna Poiana Sărată, dar având în vedere că aceste imobile nu au fost obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare, de donaţie sau al oricărui alt act de proprietate, nu au fost trecute în proprietatea deplină a comunei Poiana Sărată, de vreun folos de pe urma lor comuna nu s-a bucurat, greşeala făcută la cartea funciară fiind destul de adeverită, acea hotărâre a reprezentanţei comunale potrivit căreia pentru a preîntâmpina procesul (judecata) între composesorat şi reprezentanţa comunală pentru imobilele cu probleme să se facă modificările în cartea funciară prin înţelegere reciprocă, deci punctul de vedere al supravegherii averilor (bunurilor) nu poate să fie o scuză (un motiv).
Despre aceasta comunitatea comitatului cu raportul vicecomitelui nr. 2852 din 8 aprilie anul curent pe lângă remiterea documentelor înaintate, să se notifice (să se înştiinţeze) în vederea demersurilor viitoare.
Budapesta, 24 mai 1883
Din însărcinarea ministrului
Lukács Győrgy
Consilier ministerial
(traducere Ana Dobreanu, Miercurea-Ciuc)
Până la urmă, în anul 1905, se face împroprietărirea pe 100 de grupe, cum se vede in imaginea de mai jos, aici fiind vorba doar de terenurile aflate în extravilan.
Composeso-
ratul continuă demersurile pentru obţinerea terenurilor din CF 7 şi 8, aşa cum rezultă din însemnările din aceste cărţi funciare, astfel că nici în 1911 lucrurile nu erau clarificate. Războiul întrerupe toate aceste demersuri.
Cei bogaţi au început să cumpere holde de la cei săraci, apăsaţi de nevoi sau sugrumaţi de datorii cu preţul de 3-4 coroane holda, şi au ajuns să acapareze sute de holde în composesorat. Mai erau înşelaţi şi la facerea contractului la primărie de către cumpărător aflat în înţelegere cu notarul, trecându-se în contract mai multe holde decât se vânduseră în realitate, vânzătorul neştiind carte. Guvernul maghiar a venit cu o lege care prevedea că toţi cei care au peste 100 de holde în composesorat, puteau cere ieşirea din indiviziune. Astfel, s-au rupt din composesorat numeroase holde stăpânite de Oswald Martini, Popp, C. Damian, Biserica etc.) şi unii dintre proprietari au vândut holdele cu preţ de 3-4 ori mai mare decât le cumpăraseră.
Începând cu 1916, odată cu intrarea în război a României şi ca urmare a luptelor din zonă, pădurea a avut foarte mult de suferit, fiind pârjolită de focul luptelor. Composesoratul se reface din punct de vedere legislativ pe baza prevederilor Codului silvic românesc, astfel că în anul 1932, la 18 decembrie, este validat Aşezământul (statutul) Obştei Composesoratului Poiana Sărată, articolul 2 al acestuia arătând că averea consta din 4834 de jugăre şi 468 de stânjeni pădure şi păşune.
Dupa cum se poate vedea din tabelul de mai jos, composesoratul avea in anul 1932 o avere de 2782 ha padure si pasune:
Proma pagina a statutului (Asezamantului) composesoratului din 1932
Transformarea unitatilor de masura:
1 stanjen patrat = 3.5966 mp
1 iugar = 5755 mp
1 iugar = 1600 stanjeni
Composesoratul condus cu fermitate de Părintele Rafiroiu se consolidează financiar şi contribuie în mod substanţial la edificarea şcolii de stat. Sătenii primeau lemne de foc ori de construcţie. De asemenea, în 1937 composesoratul plănuia construirea unui han pe locul actualului internat al şcolii[1], cu faţa spre casa parohială. Proiectul nu a fost finalizat deoarece hanul era prea aproape de viitoarea şcoală, deci nu a primit autorizaţie de construire.
Al Doilea Război Mondial duce la oprirea activităţii de exploatare şi la risipirea sătenilor. După război, deşi o vreme a mai funcţionat, composesoratul rămâne în curând fără obiect, deoarece pădurile sunt naţionalizate.
Evenimentele din 1989 duc la un nou început în activitatea composesora-
tului. Greutăţile începutului, asumate de Colţ Neculai, Legănuş Silvestru, Pr. Bitir Ioan, Pr. Lăzărel Sînel, Ciuparu Ioan şi alţii sunt învinse şi oamenii încep să îşi caute actele de proprietate pentru a-şi dovedi apartenenţa la composesorat. Dosar după dosar, actele se adună la Primăria Oituz care, de voie de nevoie, trebuie să le trimită la Comisia de retrocedare la Bacău. Schimbări de legi, de regulamente şi dispoziţii fac ca retrocedarea efectivă să se amâne an după an. De asemenea, orgolii omeneşti duc la procese interminabile şi la scăderea încrederii oamenilor în composesorat, dar mai ales amână, cu aproape 7 ani, validarea şi punerea în posesie efectivă a composesoratului cu suprafeţele de fond forestier pentru care s-au făcut cereri, fapt care a însemnat pierderea, în fiecare an, a aproximativ 600.000 RON, cât ar fi reprezentat profitul net, în total 4.200.000 RON.