Redăm mai jos mărturia lui Antal Istvan, ofiţer în 1943 al armatei maghiare, astăzi locuitor al satului Lunga din jud. Covasna, pe atunci în vârstă de 20 de ani:

Pe 23 august 1944, inainte de schimbarea strategiei romanilor ne-au dus la Poiana Sărată. Acolo ne-au instalat în casele românilor care plecaseră de acolo. Am fost ofiţer de radio, iar casa unde am stat era prima de la bariera ce marca graniţa. Graniţa era la o aruncatură de piatră. Acolo este un podeţ (n.n. podul peste Cernica), pe partea cealaltă a acesteia a fost pichetul român, iar pe partea aceasta am fost noi.

Cand am aflat de schimbarea românilor, am urcat pe pod. Săracii soldaţi români erau doar vreo trei, patru şi erau foarte speriaţi.
Am dat mâna cu ei, i-am servit cu ţigări, la care şi soldatul român a sărit, şi-a scos ţigările şi ne-a servit pe noi.
Aşa a fost prima zi după schimbarea românilor. Aşa au mers lucrurile până când ne-au scos din casele din Poiana Sărată şi ne-au dus înapoi în Gyergyanos. Acesta este exact acolo unde s-a construit restaurantul Pavel (campingul) . Acolo a fost apărarea circulară care putea fi apărată din toate părţile.
La restaurantul Pavel este un podeţ (n.n. podeţul peste Gherghianoş) . Cum trecem pe munte, este o curbă, după care drumul duce la Poiana Sărată. În partea dreaptă este o gradină cu nuci. Pe partea stângă este un pârâu care coboară din pădure (n.n. Gherghianoş). Pe acel deal micuţ a fost apărarea circulară.

• In ce consta acest lucru?
• Erau diferite buncăre şi şanţuri. Buncărul comandantului era în mijloc, lângă erau cei ce aruncau grenade, şi de aici ieşeau ori de câte ori trebuia aruncată o grenadă spre ruşi. Deasupra pârâului a fost un punct de observare. Acolo îndeplinea misiunea un stegar. De acolo transmitea punctele ce trebuiau ochite tunarilor. Ei iţi reglau armele conform celor spuse de stegar şi trăgeau spre Poiana Sărată şi împrejurimi.
• Ai fost acolo când au sosit ruşii? Eu ştiu că la Poiana Sărată erau 71 de soldaţi sub conducerea generalului Cseh Gyorgy…
• S-a întâmplat în felul următor:noi ne-am ocupat locurile în apărarea circulară, pe partea stângă. Pe partea dreaptă este acea gradină cu nuci, iar unde se termină aceasta, în colţ este o pantă abruptă. Acolo au pus un detaşament de biciclişti. Acesta era chiar faţă în faţă cu drumul. Şi ei apărau drumul, şi noi în apărarea circulară.

Când au sosit ruşii, la graniţă erau acei soldaţi, care au fost acolo de la început. Comandantul lor a fost acel Cseh Gyorgy. El nu i-a adus la noi pe aceşti şaptezeci şi ceva de oameni, ci i-a înfruntat pe ruşi la monument (n.n. probabil e vorba de monumentul de vizavi de tabără). Erau acolo, numai printre copaci, şi totuşi au îndrăznit să lupte cu numeroasa trupă rusă.
Noi am auzit această luptă. Nu am văzut nimic din cauza pădurii.
Deodată am văzut doi trei soldaţi fugind spre noi, şi ei ne-au spus că marea lor majoritate a fost ucisă de ruşi.
Eu i-am văzut pe aceşti câţiva soldaţi. Au fugit la noi şi au rămas acolo.

Din relatarea de mai sus se desprinde concluzia că satul a fost abandonat în momentul în care ruşii s-au apropiat de sat încercându-se constituirea unei apărări în zona pârâului Ghergheanoş.Comandantul trupei din Poiana Sărată, generalul Cseh Gyorgy, avea probabil în subordine compania din batalionul 26, Grupul de Armată 67 grăniceri. Trupele maghiare au avut timp pentru regrupare din 23 august până pe 27 august, când armata sovietică a intrat în Poiana Sărată.

Pe 24 august 1944, scopul principal al acţiunilor Frontului 2 Ucrainian a fost interacţiunea cu armatele Frontului 3 Ucrainian pentru încercuirea grupării “Chişinău” a armatelor inamice şi înaintarea grupului mobil al frontului (Armata 6 Tancuri) către Poarta Focşanilor.

Grupul Cavalerie Mecanizată “Gorşkov” avea ca sarcină plecarea în zona Bacău cu forţele principale şi o parte din forţe să ocupe oraşul Adjud. Acest grup, adus în sprijinul Armatei 7 Gardă – general Şumilov era format din:

• Corpul 23 Tancuri;

• Corpul 5 Cavalerie Gardă.

La 24 august ora 13, Corpul 23 Tancuri era cu forţele principale la sud de Bacău. Brigada 3 Tancuri şi Batalionul 82 Motociclete, urmărind inamicul spre sud, a parcurs într-o zi peste 100 km. Spre seară au intrat în oraşul Adjud, alungând din el resturile Diviziilor 76 şi 46 Infanterie germană.

Astfel, la 24 august, Corpul 23 Tancuri fiind principala forţă la sud de Bacău, supraveghea complet drumul Bacău-.Adjud.

Având în vedere spărtura creată de Frontul 2 Ucrainian în direcţia Bacău, comandamentul german a început să ia măsuri urgente de blocare a pasului Oituz; resturile Diviziei 76 Infanterie germană şi un număr de corpuri motorizate au fost urgent retrase din zona Oneşti-Adjud. În zona Breţcu Divizia 4 Vânători de Munte Germană a fost adusă de urgenţă cu trenul din zona vest Cernăuţi. Pe această direcţie (Poiana Sărată-Breţcu) mai existau şi câteva batalioane de frontieră ungare care luaseră poziţii pregătite în munţi de-a lungul frontierei ungaro-române.

Perioada 25 august – 8 septembrie 1944

Corpul 23 Tancuri din cadrul Grupului Gorşkov a ajuns pe 25 august la Adjud. Acţiunile Corpului 5 Cavalerie Gardă s-au dezvoltat pe direcţia Oneşti cu scopul de a ocupa acest oraş.

• Divizia 12 Cavalerie din cadrul Corpului 5 Cavalerie gardă avea ca sarcină forţarea Tazlăului la nord de Oneşti şi ocuparea oraşului Târgu Ocna; după o pauză în zona Luizi Călugăra, va acţiona pe direcţia Sănduleni-Bălăneaşa-Oneşti-Târgu Ocna.

• Divizia 63 Cavalerie din cadrul aceluiaşi corp avea ca sarcină ocuparea Oneştiului. La ora 5 pe 25 august după o oprire în zona Valea Seacă-Valea mare a acţionat pe direcţia Cleja-Ciucani-Oneşti.Această divizie, apropiindu-se de Oneşti, la 3 km nord s-a aflat că o mare concentrare de forţe germane s-a creat în zona Oneşti-Bogdăneşti-Grozeşti (Oituz). Comandantul Diviziei, raportând situaţia, se ia hotărârea ca cele 5 ore de lumină rămase să fie folosite pentru organizarea marşului iar la căderea întunericului să facă o regrupare a diviziei la flacul stâng, astfel ca în zorii zilei de 26 august să lovească fulgerător în direcţia Pârgăreşti-Bogdăneşti şi să taie posibilităţile de retragere din Oneşti către Breţcu.Decizia comandantului diviziei a fost aprobată de comandantul Corpului.

În seara de 25 august, decizia a fost de a forţa râul Tazlău cu Diviziile 11 şi 12 Cavalerie Gardă în zona Bălăneaşa – Helegiu lovind spre Târgu Ocna iar Divizia 63 Cavaleriedin zona Petricani în direcţia Grozeşti pentru a înconjura şi distruge unităţile inamice în aria Târgu Ocna-Grozeşti-Oneşti.Unităţile de cavalerie 223 au atacat pe jos inamicul în direcţia podului peste Trotuş în suburbia de nord a Oneştiului, au ocupat podul şi au angajat lupta cu Divizia 96 Infanterie germană în zona gării. Simultan, forţele principale ale Diviziei, pe cai, au trecut de Oneşti pe la sud şi fără pregătire de artilerie, în zorii ceţoşi ai zilei de 26 august au atacat la Grozeşti unde erau divizii motorizate inamice. După amiază, la Oneşti a sosit Brigada 39 Tancuri din Corpul 23 Tancuri.

Folosindu-se de panica creată, Divizia 63 de Cavalerie şi tancurile au produs pierderi semnificative şi au capturat mulţi soldaţi şi ofiţeri. Armatele inamice erau în partea de vest a Grozeştiului dar neputând susţine lupta în faţa diviziei, au plecat în grabă prin trecătoarea Oituz spre Breţcu. Diviziile inamice din Bogdăneşti, fiindu-le tăiată retragerea spre Breţcu, au renunţat la materialul de luptă şi în grupuri izolate au fugit spre Târgu Ocna şi apoi spre Dărmăneşti, unde Diviziile 11 şi 12 Cavalerie Gardă le-au tăiat drumul. Unităţi ale Diviziei 76 Infanterie germană din aria Oneşti-Grozeşti au avut timp parţial să plece spre Breţcu, parţial către Târgu Ocna şi alte grupuri pe drumurile forestiere prin pasul Oituz.

Armata sovietică, având puţine pierderi, a ocupat poziţii în zona Oneşti-Bogdăneşti-Grozeşti şi a fost oprită de un puternic grup de acoperire la intrarea în pasul Oituz, la vest de Grozeşti şi a fost implicată aici în lupte îndelungate.

Diviziile 11 şi 12 Cavalerie gardă nu au avut timp să taie drumul de retragere al inamicului din aria Bogdăneşti-Grozeşti pe la nord. Ocupând Târgu Ocna, au trecut la urmărirea inamicului în direcţia Dărmăneşti – Poiana Uzului.

Astfel, la 26 august, grupul de cavalerie motorizată “Gorşkov” ocupând zona Târgu Ocna-Grozeşti-Oneşti şi urmărind inamicul în retragere, s-a angajat în lupte îndelungate cu grupuri inamice, acoperind frontul pe două direcţii, depărtate una de alta la 20 km (Oneşti-Tîrgu Ocna şi Oneşti-Grozeşti).

Grupului i s-a dat sarcina de a dezvolta înaintarea prin trecătorile Carpaţilor către vest cu ieşire în zona Breţcu.S-a decis astfel crearea a două grupări, având concentrat principalul efort la flancul stâng (valea Oituzului).

Pe direcţia principală Grozeşti-Poiana Sărată-Breţcu s-a decis să acţioneze grupul principal în structura: Corpul 23 Tancuri şi Divizia 63 Cavalerie. Pe direcţia efortului secundar Dărmăneşti-Poiana Uzului-Imper s-au concentrat Divizia 11 şi 12 cavalerie gardă.

Grupul de comandă a rămas pe direcţia principală. Pentru a menţine legătura radio între unităţi, pe cota 990 (8 km nord de Târgu Ocna) s-a instalat un releu.

Folosind limite favorabile apărării, distrugând, minând drumuri şi poduri, inamicul din faţa Grupului 23 Tancuri şi a Diviziei 63 Cavalerie (resturi ale Diviziei 76 Infanterie germană) s-a retras luptând către Breţcu; în zona Poiana Sărată batalionul de frontieră s-a alăturat acestui grup.

În procesul de avansare a părţilor din Grupul de Cavalerie Motorizată pe drumurile de munte din pasul Oituz, rezistenţa inamicului a crescut.În trecătoarea Oituz şi Valea Uzului alături de trupele generalului german Abraham la lupte au participat şi trupe maghiare. Compania 1 din batalionul 32 Grupul 70 grăniceri era cantonată în Valea Uzului, compania 2 în Valea Ciobănaşului iar la Poiana Sărată era cantonată compania 2 din batalionul 26 Grupul de Armată 67 grăniceri. De asemenea în valea Uzului mai era compania de genişti 32/1 iar în Oituz compania24/1.

În această zonă au acţionat Armata 8 germană (aripa stg.) împreună cu Armata IX maghiară .Pe 27 august 1944 Corpul 23 Tancuri a străpuns apărarea germano-maghiară ocupând Poiana Sărată defintiv la orele 17,15. În urma unui contraatac, ruşii sunt respinşi dar reocupă satul abia în 30 august, fiind prima localitate din Transilvania care cade sub ocupaţie sovietică.

Pe 26 august în zona Breţcu a ajuns din zona Cernăuţi Divizia 4 Vânători de Munte Germană. Ea a acţionat împotriva Diviziilor 11 şi 12 Cavalerie gardă, iar în pasul Oituz împotriva Diviziei 63 Cavalerie. În direcţia de acţiune “Pasul Oituz”, resturile armatelor distruse în zona de vest Grozeşti au opus o îndelungată rezistenţă Corpului de Tancuri. Din acest grup, numai Brigada 56 Infanterie Motorizată (efectiv: 3149 oameni) a putut opera. În cooperare strânsă cu efectivele Diviziei 63 Cavalerie, Brigada a manevrat luând pe 29 august poziţii în puternic întărita poziţie din zona Oituzului unguresc, dar mai departe nu a putut înainta. În acest timp, în aria de operaţii a grupului au ajuns elemente ale Armatei 7 Gardă. Părţi din Grupul 23 Tancuri au fost mutate în eşalonul secund. Apropierea de Breţcu a dus la cooperare între Corpul 25 Infanterie din Armata a 7-a Gardă şi Divizia 63 Cavalerie.

Pe 29 august, Corpul de Tancuri a fost temporar retras din structura Grupului de Cavalerie Motorizată şi direcţionat spre zona est Oneşti unde a operat până în 4 septembrie împreună cu Diviziile 227, 409 Infanterie şi 5 Aeropurtată Gardă din Armata a 7-a Gardă pentru distrugerea unui grup de armate germane care trecuseră de pe malul stâng al Siretului şi rămăseseră în zona dintre Siret şi Trotuş, la est de Oneşti.

Pe 27 august, după ce au ajuns la Focşani, armatele Frontului 2 Ucrainian au ajuns la Bucureşti pe 31 august iar pe 4 septembrie au ocupat Brasovul.

În aceste condiţii, pentru a mări viteza de traversare a Carpaţilor, s-a decis ca Corpul 23 de Tancuri să facă o manevră de ocolire pe direcţia Oneşti-Adjud-Focşani-Buzău-Ploieşti-Braşov-Valea Oltului şi astfel să lovească în spatele inamicului din pasul Oituz.

În 8 septembrie, Grupul de Tancuri a lăsat forţele principale în Braşov iar Batalionul 82 Motociclete în zona Sfântu Gheorghe. Simţindu-se ameninţată din spate, armata care apăra trecătoarea a slăbit rezistenţa faţă de cei care atacau dinspre est. Pe 8 septembrie, părţi din Armata a 7-a Gardă şi Divizii de Cavaleriedin Grupul 5 Cazaci au spart apărarea în pasul Oituz şi au ocupat Breţcu.

Prin capturarea satului Breţcu, Grupul de Cavalerie Motorizată s-a reunit din nou şi a primit sarcina de a urmări inamicul spre NV în direcţia Miercurea Ciuc.

Momentului retragerii armatelor maghiare si germane din toamna anului 1944 ii urmeaza aparitia trupelor „eliberatoare” sovietice care, in euforia victoriei, s-au dedat la o serie de jafuri asupra populatiei oraselor si satelor, perioada despre care relateaza si pr. Teodor Samartean, intr-un raport inaintat in toamna anului 1944 protopopiatului Sfantu Gheorghe: „In timpul evenimentelor, locuitorii s-au ascuns pe unde au putut, iar o parte dintre ei au trecut din nou peste muntii in Romania, cinci oameni au fost dusi de armata maghiara, nici astazi nu se stie unde, majoritatea gospodariilor au fost incendiate cu vadita intentie de catre armatele dusmanoase in retragerea lor. In ziua de 14 septembrie, inainte de a fi inceput Sfanta Liturghie, a intrat in biserica o femeie imbracata in uniforma militara ruseasca insotita de patru ofiteri rusi. Femeia s-a repezit la mine, mi-a rupt stiharu in care eram imbracat, fiecare bucata o trantea si o arunca in mine, dupa care m-a scos afara din Biserica […]. Matricolele parohiale impreuna cu alte obiecte de valoare, au fost puse inca din timp intr-o lada, iar lada ingropata in pivnita […], soldatii rusi au sapat in pivnita crezand ca vor gasi un butoi cu vin, si au dat peste lada in care erau obiectele de valoare”. Furiosi ca n-au gasit vin, au distrus registrele mortilor din Poiana Sarata si al parohei Bretcu, fila cu fila, arzandu-le in pivnita. Rapoartele privind starea de lucruri creata de retragerea armatelor maghiare arata acelasi sentiment de furie manifestat impotriva populatiei romanesti. In plus, in prezenta trupele rusesti, socotite eliberatoare, si-au manifestat repede calitatea de ocupant, pactizand cu cei care pana de curand luptasera impotriva lor. Situatia era menita sa semene neincredere in randul populatiei romanesti, care, vazand protectia comandantului rus in mai multe locuri, avea motive sa considere veridice zvonurile raspandite potrivit carora autoritatile romanesti vor pleca din zona in curand.